Sari la conținut

Jules Perahim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jules Perahim

Fotografie din tinerețe
Date personale
Nume la naștereJules Blumenfeld Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
București, România[6] Modificați la Wikidata
Decedat (93 de ani)[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise
Grave of Vanci[*][[Grave of Vanci |​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAgnia Bogoslava, Marina Vanci
Copii2, Matei și Rozalia
Cetățenie România (–)
 Franța
 Regatul României (–)
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (–) Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor
Locul desfășurării activitățiiFranța[7] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[4] Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea Națională de Arte București  Modificați la Wikidata
Stilrealism socialist, suprarealism
Profesor pentruAlbert Poch  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jules Perahim, (n. 24 mai 1914, București – d. 2 martie 2008, Paris) a fost un pictor român, evreu de origine, care a excelat în stilul suprarealismului, dar și al realismului socialist.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Născut Iuliș Blumenfeld, Jules Perahim a fost elev al pictorilor Nicolae Vermont și Costin Petrescu. Perahim se distanțează rapid de aceștia la începutul anilor 1930, devenind una din tinerele figuri ale avangardismului suprarealist românesc.

Devine cunoscut sub numele artistic de Perahim, cuvânt care înseamnă în ebraică "flori", a cărui proveniență constă din traducerea numelui său de familie Blumenfeld (câmp cu flori)[8].

Colaborează la revistele avangardiste unu (1930 - 1932) și Alge (1930 - 1933) , pe care o înființează cu Gherasim Luca și Aurel Baranga. În 1932, are loc prima expoziție personală de tablouri și desene, de tendință suprarealistă, metafizică, la București. Expune la București și la Brașov în 1936 tablouri și desene cu evidente accente de critică socială.

În 1938, expune la Praga, unde îl întâlnește pe artistul dadaist John Heartfield. Întors în România în timpul ascensiunii fascismului, este amenințat pentru desenele antinaziste și anticapitaliste publicate în presă ("Cuvântul liber", "Reporter", "Pinguin") și este nevoit să se refugieze în URSS, unde dezastrele războiului îl împing până în Armenia, unde își câștigă existența ca decorator al unui teatru pentru răniți.

În martie 1944, este mobilizat la Moscova pentru a fi tehnoredactorul revistei de front "Graiul nou". În această calitate, se întoarce în România în momentul în care aceasta se detașează de Axă. Lucrează ca profesor de scenografie și tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din București (1948 - 1956) și ca redactor-șef al revistei "Arta plastică" (1956 - 1964). De asemenea a colaborat la revista „Veac Nou”. În acest timp, se consacră exclusiv artelor aplicate, ilustrației de carte, decoruri de teatru, decorații murale și ceramică. Din anii șaizeci revine la pictură. În 1969 expune tablouri la Ierusalim și se stabilește în Franța în 1969 [9] și realizează apoi cu succes circa patruzeci de expoziții personale în diverse țări ale lumii.

Începând din anii '90, opera lui Perahim este prezentă și în muzeele românești. Perahim a murit în anul 2008 la Paris, la vârsta de 94 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Père-Lachaise. Văduva lui, Marina Vanci-Perahim, istoric al artelor, profesoară emerită la Sorbona, a moștenit drepturile intelectuale și patrimoniale ale artistului.

Expoziții

[modificare | modificare sursă]

Distincții

[modificare | modificare sursă]
  • Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”[10]
  • Ordinul Muncii clasa a II-a (9 iunie 1954) „pentru merite deosebite în domeniul artelor plastice”[11]
  • titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (26 august 1954) „pentru merite excepționale în domeniul dezvoltării artei”[12]
  • Ordinul „23 August” clasa a III-a (12 august 1959) „pentru activitate rodnică în dezvoltarea științei și culturii din Republica Populară Romînă”[13]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru merite în activitatea de partid și întărirea regimului democrat-popular”[14]
  • Maestru emerit al artei (1962)[15]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Jules Perahim, Allgemeines Künstlerlexikon Online 
  2. ^ a b Jules Perahim (în engleză), RKDartists 
  3. ^ a b Jules Perahim, Benezit Dictionary of Artists, accesat în  
  4. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b The Fine Art Archive, accesat în  
  6. ^ „Jules Perahim”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ RKDartists, accesat în  
  8. ^ „Jules Perahim cel cu nume de flori”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  9. ^ Observator cultural, Nr. 156 / 13-19 martie 2008 Amintirea lui Jules Perahim[nefuncțională – arhivă]
  10. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 110.
  11. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 230 din 9 iunie 1954 pentru conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor artiști plastici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 29, 16 iunie 1954, p. 221.
  12. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 373 din 26 august 1954 pentru conferirea de titluri unor oameni de artă, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 43, 6 septembrie 1954, p. 509.
  13. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 181.
  14. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 416.
  15. ^ Revista Teatrul, anul VII, nr. 4, aprilie 1962.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Édouard Jaguer, Jules Perahim, ed. arcane 17, 1990, Paris, ISBN 2903945446, și Stelian Tănase, București 2008.
  • fr Jaguer, Édouard: Jules Perahim, ed. Arcane, 1990, ISBN 2903945446.
  • Stelian Tănase coord. „Avangarda românească în arhivele Siguranței”, Editura Polirom, 2008
  • Mircea Deac, „Lexicon critic și documentar Pictori, sculptori și desenatori din România secolele XV-XX”, Editura Medro, 2008
  • Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiță Lăptoiu, „Enciclopedia artiștilor români contemporani”, Ed. ARC 2000, vol. V, 2003, p. 148
  • Constantin Prut, „Dicționar de artă modernă și contemporană”, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2016, pp. 512–513.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Format:Realism socialist

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jules_Perahim&oldid=16831899