Hidrură de sodiu
Hidrură de sodiu | |
Nume IUPAC | Hidrură de sodiu |
---|---|
Alte denumiri | Hidrură sodică |
Identificare | |
Număr CAS | 7646-69-7 |
PubChem CID | 24758 |
Informații generale | |
Formulă chimică | NaH |
Aspect | solid alb sau gri |
Masă molară | 23,99771 g/mol |
Proprietăți | |
Densitate | 1,396 g/cm3 |
Punct de topire | 300 °C |
Solubilitate în apă | |
reacționează | |
Pericol | |
Fraze R | R15 |
Fraze S | (S2), S7/8, S24/25, S43 |
NFPA 704 | |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text |
Hidrura de sodiu este un compus anorganic cu formula NaH, fiind o hidrură a unui metal alcalin. Este o bază puternică folosită în sinteza organică. Deși este o hidrură, se comportă ca o sare ionică, fiind compusă din ioni de Na+ și H−, spre deosebire de alte hidruri covalente, precum boranul, metanul, amoniacul sau apa. Este insolubilă în solvenți organici.
Obținere
[modificare | modificare sursă]Una dintre metodele de obținere ale hidrurii de sodiu sunt încălzirea sodiului metalic la o temperatură între 360—400 °C și trecerea sa printr-un curent de hidrogen:
De asemenea, compusul se mai poate obține și în urma reacției dintre sodiul metalic și hidroxid de sodiu:[1]
Proprietăți
[modificare | modificare sursă]Chimice
[modificare | modificare sursă]Hidrura de sodiu este o bază folosită pe larg și de mare utilitate în sinteza organică.[2] Este un compus capabil să deprotoneze o varietate de acizi slabi Brønsted, pentru a forma derivații corespunzători de sodiu. Substraturile tipice pentru acest tip de reacții conțin legături de tipul O-H, N-H, S-H, fiind astfel alcooli, fenoli, pirazoli și tioli.
Agent reducător
[modificare | modificare sursă]Hidrura de sodiu poate reduce unii compuși, însă această proprietate nu se extinde și la compușii organici. Trifluorura de bor reacționează cu aceasta, rezultând diboran și fluorură de sodiu:[3]
De asemenea, și legăturile omogene de tipul Si-Si și S-S din disilani și disulfuri pot fi reduse.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Pradyot Patnaik. (). Handbook of Inorganic Chemicals. McGraw-Hill. pp. 850–1086. ISBN 0-07-049439-8.
- ^ Encyclopedia of Reagents for Organic Synthesis (Ed: L. Paquette) 2004, J. Wiley & Sons, New York. doi:10.1002/047084289.
- ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. "Inorganic Chemistry" Academic Press: San Diego, 2001. ISBN 0-12-352651-5.