Apolinarism

Apolinarismul este o învățătură cristologică formulată de episcopul Apolinarie de Laodiceea (d. 390) care susține că Isus Cristos a avut un corp uman normal, dar o minte divină și nu un suflet uman obișnuit. Această învățătură a fost considerată erezie în anul 381 și a dispărut practic în deceniile următoare.^[1]

Dogma Sfintei Treimi fusese recunoscută la Sinodul Ecumenic de la Niceea din anul 325, dar dezbaterea cu privire la semnificația ei exactă a continuat. O doctrină rivală credinței mai răspândite că Isus Cristos avea două naturi era monofizitismul („o singură natură”), care susținea că Hristos avea o singură natură. Cele mai răspândite forme de monofizitism au fost apolinarismul și eutihianismul. Respingerea de către Apolinarie a învățăturii că Isus Cristos avea o minte umană a fost considerată o reacție exagerată față de arianism, care nega natura divină a lui Cristos și identitatea de substanță a Fiului cu Tatăl.^[2]

Teologul Teodoret de Cyr l-a acuzat pe Apolinarie că a confundat persoanele Dumnezeirii și că a urmat căile eretice ale lui Sabellius. Arhiepiscopul Vasile cel Mare l-a acuzat că a abandonat sensul literal al Scripturii și a preluat în întregime sensul alegoric. Opiniile cristologice ale lui Apolinarie au fost condamnate într-un sinod care a avut loc în anul 362 la Alexandria, sub conducerea episcopului Atanasie al Alexandriei, și au fost împărțite mai târziu în mai multe erezii diferite, dintre care cea mai cunoscută a fost antidicomarianitismul^{⁠(en)[traduceți]} (care nega pururea feciorie a Mariei).

Apolinarie, considerând că sufletul sau spiritul rațional este în mod esențial susceptibil de păcat și capabil, în cel mai bun caz, de eforturi precare, nu a văzut nici o cale de a salva perfecțiunea lui Hristos și valoarea nemărginită a Mântuirii decât prin eliminarea spiritului uman din natura umană a lui Isus și înlocuirea lui cu Logosul Divin. Apolinarismul a fost declarat erezie de Primul Sinod de la Constantinopol, care a avut loc în anul 381.^[1]

Filosoful creștin William Lane Craig a propus o cristologie neoapolinariană în care Logosul divin completează natura umană a lui Hristos. El afirmă că propunerea sa este preliminară și acceptă interacțiunea (inclusiv cea critică) cu alți cercetători.^[3]

Craig clarifică, de asemenea, cristologia neoapolinariană pe care a propus-o prin această afirmație: „Contrazicându-l pe Apolinarie, vreau să spun că Hristos a avut o natură umană completă. El a fost Dumnezeu adevărat și om adevărat. Prin urmare, moartea sa pentru noi ca reprezentant al nostru în fața lui Dumnezeu a fost utilă.”^[4]

Acest articol încorporează text din Catholic Encyclopedia apărută în anul 1913, care este actualmente domeniu public.

•  Acest articol încorporează text dintr-o publicație aflată acum în domeniul public: Chambers, Ephraim, ed. (1728). Cyclopædia, or an Universal Dictionary of Arts and Sciences (ed. I-a). James and John Knapton, et al. 
• Artemi, E., «Mia physis of God Logos sesarkomeni» a) The analysis of this phrase according to Cyril of Alexandria b) The analysis of this phrase according to Apollinaris of Laodicea», Ecclesiastic Faros t. ΟΔ (2003), pp. 293–304.
• McGrath, Alister. 1998. Historical Theology, An Introduction to the History of Christian Thought. Oxford: Blackwell Publishers. Cap. 1.
• Edwards, Mark (2009). Catholicity and Heresy in the Early Church. Ashgate. ISBN 9780754662914.