Sari la conținut

Celți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cruce celtică
Răspândirea popoarelor celtice conform concepției tradiționale:

     Teritoriul Culturii Hallstatt către secolul al VI-lea î.Hr.

     Expansiunea maximă a celților în 275 î.Hr.

     Regiunea luzitană a Iberiei unde prezența celților nu este sigură

     Zonele unde limbile celtice rămân vorbite în ziua de astăzi

 
Gal pe moarte, o statuie romană antică

Celții sunt[1] un grup de popoare indo-europene[2] răspândite în antichitate în Europa de Vest și Centrală, precum și în Anatolia, caracterizate prin utilizarea limbilor celtice și alte asemănări culturale.[3][4][5][6] Istoria Europei pre-celtice și relația dintre etnicitate, limbă și cultură în lumea celtică este neclară și controversată.[7] În special există dispute dacă locuitorii Marii Britanii și Irlandei din Epoca Fierului ar trebui să fie considerați celți.[8][9]

Astăzi, prin „celtic” sunt descrise de cele mai multe ori culturile și limbile din Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Cornwall, Insula Man și regiunea Bretania din Franța.

Coiful de la Ciumești (ca. 400 î.e.n.)
Partea din spate a unei oglinzi britanice de bronz, cu motive în spirală și trompetă tipice artei celtice La Tène din Marea Britanie

Conform unei teorii, limba proto-celtică a apărut în Cultura Câmpurilor de Urne, cea mai răspândită cultură din Epoca Târzie a Bronzului, din Europa Centrală, care a înflorit în jurul anului 1200 î.Hr.[10] Această teorie leagă celții de cultura Hallstatt din Epoca Fierului care a urmat Culturii Câmpurilor de Urne (c. 800–450 î.Hr.), numită după bogatele descoperiri de morminte din Hallstatt, Austria.[11] Prin urmare această zonă a Europei Centrale este uneori numită „patria celților”. Se presupune că, în perioada următoare, cea a Culturii La Tène (c. 450 î.Hr.), denumită după situl La Tène din Elveția, cultura celtică s-a răspândit prin difuzie trans-culturală sau migrație în cea mai mare parte a Europei Centrale, Franța și Țările de Jos (galii), Insulele Britanice (celți insulari), Peninsula Iberica (celtiberi, celtici și galeci) și nordul Italiei (galii lepontii și cisalpini).[12] O altă teorie sugerează că limba proto-celtică a apărut mai întâi în zona coastei atlantice din Epoca Bronzului și s-a răspândit spre est. În urma expansiunii celtice ulterioare spre sud-estul Europei cultura celtică a ajuns la est, până în centrul Anatoliei (galați) din Turcia de astăzi.[13]

Către secolul I d.Hr. majoritatea teritoriilor celtice deveniseră parte a Imperiului Roman. Către anul 500 din cauza romanizării și migrației triburilor germanice cultura celtică s-a păstrat, cu mici excepții, doar în Irlanda, vestul și nordul Britaniei și Bretania. Între secolele al V-lea și al VIII-lea comunitățile de limbă celtică din aceste regiuni atlantice s-au dovedit o entitate culturală rezonabil de coezivă. Aveau o moștenire lingvistică, religioasă și artistică comună care îi deosebea de culturile înconjurătoare.[14]

Cultura celtică insulară s-a diversificat în cea a gaelilor (irlandezi, scoțieni și manxezi) și a britonilor (galezi, cornici și bretoni) din perioadele medievale și moderne.[3][15][16] O identitate celtică modernă a fost construită ca parte a Renașterii celtice romantice din Marea Britanie, Irlanda și alte teritorii europene, cum ar fi Galicia.[17] Astăzi irlandeza, gaelica scoțiană, galeza și bretona sunt încă vorbite în anumite părți ale fostelor lor teritorii, în timp ce cornica și manx sunt în curs de revigorare.

Descoperiri arheologice

[modificare | modificare sursă]
Capul statuii prințului celt de la Glauburg, Germania (cca 500 î.e.n.)

Un sit arheologic important pentru reconstruirea vieții și culturii celtice din secolul al V-lea î.Hr. s-a dovedit a fi cel de la Glauburg, landul Hessa, Germania. În anii 1990 aici au fost găsite morminte celtice de personalități ale vremii, vechi de circa 2 500 de ani, precum și statuia remarcabilă de gresie, în mărime naturală, a unui prinț celt. În mai 2011, în imediata vecinătate a sitului, s-a inaugurat un muzeu dedicat celților.

În decursul ultimelor cinci secole î.Hr., celții s-au răspândit în toată Europa Centrală. Astfel, există urme arheologice de așezări celte din secolul al III-lea î.Hr. și în spațiul carpato-dunărean, de exemplu în România, în Transilvania la Fântânele, Oradea, Ciumești, Silivaș, Apahida (vezi celții în Transilvania).

În funcțiie de zonele geografice triburile celte din antichitate se împărțeau în:

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Waldman & Mason 2006, p. 144. . "CELTS location: Greater Europe time period: Second millennium B.C.E. to present ancestry: Celtic
  2. ^ Mac Cana & Dillon. . "The Celts, an ancient Indo-European people, reached the apogee of their influence and territorial expansion during the 4th century bc, extending across the length of Europe from Britain to Asia Minor."; Puhvel, Fee & Leeming 2003, p. 67. . "[T]he Celts, were Indo-Europeans, a fact that explains a certain compatibility between Celtic, Roman, and Germanic mythology."; Riché 2005, p. 150. . "The Celts and Germans were two Indo-European groups whose civilizations had some common characteristics."; Todd 1975, p. 42. . "Celts and Germans were of course derived from the same Indo-European stock."; Encyclopedia Britannica. Celt. . "Celt, also spelled Kelt, Latin Celta, plural Celtae, a member of an early Indo-European people who from the 2nd millennium bce to the 1st century bce spread over much of Europe.";
  3. ^ a b Drinkwater 2012, p. 295. . "Celts, a name applied by ancient writers to a population group occupying lands mainly north of the Mediterranean region from Galicia in the west to Galatia in the east. (Its application to the Welsh, the Scots, and the Irish is modern.) Their unity is recognizable by common speech and common artistic traditions.
  4. ^ Waldman & Mason 2006, p. 144. . "Celts, in its modern usage, is an encompassing term referring to all Celtic-speaking peoples."
  5. ^ Encyclopedia Britannica. Celt. . "Celt, also spelled Kelt, Latin Celta, plural Celtae, a member of an early Indo-European people who from the 2nd millennium bce to the 1st century bce spread over much of Europe. Their tribes and groups eventually ranged from the British Isles and northern Spain to as far east as Transylvania, the Black Sea coasts, and Galatia in Anatolia and were in part absorbed into the Roman Empire as Britons, Gauls, Boii, Galatians, and Celtiberians. Linguistically they survive in the modern Celtic speakers of Ireland, Highland Scotland, the Isle of Man, Wales, and Brittany.
  6. ^ Koch, John (). Celtic Culture: a historical encyclopedia. Santa Barbara: ABC-CLIO. p. xix–xxi. ISBN 978-1-85109-440-0. Accesat în . This Encyclopedia is designed for the use of everyone interested in Celtic studies and also for those interested in many related and subsidiary fields, including the individual CELTIC COUNTRIES and their languages, literatures, archaeology, folklore, and mythology. In its chronological scope, the Encyclopedia covers subjects from the HALLSTATT and LA TENE periods of the later pre-Roman Iron Age to the beginning of the 21st century. 
  7. ^ James, Simon (). The Atlantic Celts – Ancient People Or Modern Invention. University of Wisconsin Press. 
  8. ^ Collis, John (). The Celts: Origins, Myths and Inventions. Stroud: Tempus Publishing. ISBN 978-0-7524-2913-7. 
  9. ^ Pryor, Francis (). Britain BC. Harper Perennial. ISBN 978-0-00-712693-4. 
  10. ^ Chadwick, Nora; Corcoran, J. X. W. P. (). The Celts. Penguin Books. pp. 28–33. 
  11. ^ Cunliffe, Barry (). The Ancient Celts. Penguin Books. pp. 39–67. 
  12. ^ Koch, John T (). Celtic from the West Chapter 9: Paradigm Shift? Interpreting Tartessian as Celtic – see map 9.3 The Ancient Celtic Languages c. 440/430 BC – see third map in PDF at URL provided which is essentially the same map (PDF). Oxbow Books, Oxford, UK. p. 193. ISBN 978-1-84217-410-4. 
  13. ^ Koch, John T (). Celtic from the West Chapter 9: Paradigm Shift? Interpreting Tartessian as Celtic – see map 9.2 Celtic expansion from Hallstatt/La Tene central Europe – see second map in PDF at URL provided which is essentially the same map (PDF). Oxbow Books, Oxford, UK. p. 190. ISBN 978-1-84217-410-4. 
  14. ^ Cunliffe, Barry (). The Celts – a very short introduction. Oxford University Press. p. 109. ISBN 978-0-19-280418-1. 
  15. ^ Minahan, James (). One Europe, Many Nations: A Historical Dictionary of European National Groups. Greenwood Publishing Group. p. 179. ISBN 978-0-313-30984-7. The Cornish are related to the other Celtic peoples of Europe, the Bretons,* Irish,* Scots,* Manx,* Welsh,* and the Galicians* of northwestern Spain 
  16. ^ Minahan, James (). One Europe, Many Nations: A Historical Dictionary of European National Groups. Greenwood Publishing Group. p. 766. ISBN 978-0-313-30984-7. Celts, 257, 278, 523, 533, 555, 643; Bretons, 129–33; Cornish, 178–81; Galicians, 277–80; Irish, 330–37; Manx, 452–55; Scots, 607–12; Welsh 
  17. ^ McKevitt, Kerry Ann (). „Mythologizing Identity and History: a look at the Celtic past of Galicia” (PDF). E-Keltoi. 6: 651–73. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Celți