îndupleca

• dupleca — archaic

From an earlier, now archaic dupleca, from Latin duplicāre, present active infinitive of duplicō. Compare Aromanian ndpulic, nduplicari. Doublet of the borrowing duplica.

• Audio:

  (file)

a îndupleca (third-person singular present înduplecă, past participle înduplecat) 1st conj.

1. (reflexive) to fold, yield, give in, cede, relent
2. (transitive) to determine, persuade, cause

• înduplecare
• înduplecat

• pleca
• duplica