urina

Vezi și : urină, -urina

Din franceză uriner.

• AFI: /u.riˈna/

Conjugarea verbului urina
Infinitiv	a urina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	urinez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să urineze
Participiu	urinat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) a elimina urina din vezica urinară.

   Bărbatul s-a urinat pe el.

• (fiziol.) ieși, (pop.) se pișa, se uda

• anurie
• uree
• uremic
• uremie
• uric
• uricemie
• urinal
• urinar
• urinare
• urinat
• urină
• urinifer
• urinos
• urinoar

• incontinență urinară

Din urină.

• AFI: /uˈri.na/

1. forma de singular articulat pentru urină.

• DEX online

---

(italiano)

• orina

Din latină urina.

• AFI: /uˈrina/

urina f., urine pl.

1. urină

• urinare

Derivat regresiv din urinare.

1. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru urinare.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru urinare.

---

(Latina)

Din greacă ouron ("urină"). Origine indo-europeană.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Declinarea substantivului urina
f.	Singular	Plural
Nominativ	urina	'
Genitiv	'	'
Dativ	'	'
Acuzativ	'	'
Ablativ	'	'
Vocativ	'	'

1. apă

• aqua

---

(português)

Din latină urina.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

urina f.

1. urină

• mijo, xixi, pipi, mijina (învechit)