bunăvoință

Compus din bună + voință (după latină benevolentia).

• AFI: /bu.nə.vo'in.ʦə/

1. purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva.

   Ne-a arătat multă bunăvoință.

   N-am simțit bunăvoința lui obișnuită.

   Cu bunăvoința lui.

2. tragere de inimă.

   Arăta destulă bunăvoință, dar nu putea realiza mai nimic.

• 1: afecțiune, amabilitate, atenție, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură, serviabilitate, solicitudine; îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea
• 2: râvnă, silință, sârg, zel, (înv.) proeresis

• răutate, maliție, malițiozitate

• binevoitor

• bun
• bunătate
• voință

• DEX online