Wikipedia:Note

Acest eseu nu este o politică sau îndrumare, ci constituie un supliment pentru politica Wikipedia:Verificabilitate. Vă rugăm completați această pagină dacă este nevoie sau inițiați o discuție.

Despre notele din articole.

Pentru partea tehnică, despre cum se pun notele, a se vedea Ajutor:Note.

Punctul de pornire este politica de verificabilitate. În principiu, orice afirmație care se face într-un articol trebuie să se bazeze pe o sursă (de încredere, însă acesta este alt aspect). Sursele sunt precizate prin note, referitoare la bibliografie sau de sine stătătoare.

Dacă s-ar scrie un articol bazat pe o singură sursă (nu se neagă că este posibil așa ceva) ar fi posibil ca această sursă să fie menționată o singură dată la bibliografie. Însă un specific al Wikipediei este ca un articol să fie editat de diverși editori, folosind diferite surse. Evident, la informațiile aduse de o editare ulterioară, care nu se bazează pe lucrarea citată la bibliografie, trebuie precizat sursa noilor afirmații, sub forma unor note. Deci în cazul acesta ar apărea o sursă la bibliografie și câteva note, iar înțelesul verificabilității ar fi „toate afirmațiile din articol sunt susținute de lucrarea citată la bibliografie, cu excepția afirmațiilor (cuvinte, propoziții, paragrafe) semnalate prin note”. Această abordare are defectul că un utilizator neexperimentat poate adăuga afirmații proprii (care sunt sub incidența politicii de cercetare originală) fără a menționa sursele (fără a pune note), iar aceste informații primesc automat girul lucrării menționate la bibliografie, ceea ce este o eroare.

În evoluția normală și de dorit a unui articol, numărul surselor bibliografice crește. Deja când sunt două surse bibliografice, dacă nu sunt note în articol un cititor care nu dispune de bibliografia respectivă nu poate ști care afirmație din articol se bazează pe care sursă. În cazul că sursele susțin poziții antagoniste, fără note textul ar părea scris de o persoană cu personalitate dedublată. Chiar dacă toate sursele susțin același punct de vedere, menționarea prin note indică larga susținere a opiniei respective.

La trecerea de la o sursă (v. cazul precedent) la două sau mai multe surse, dacă prima sursă nu este menționată prin note, ar trebui ca cel ce introduce a doua sursă să pună notele și pentru prima. Deși strict tehnic, după presupunerea specificată în secțiunea precedentă, acest lucru este posibil chiar dacă el nu dispune de prima sursă, pretenția ca el să facă și treaba celui care a pus prima sursă nu corespunde bunului simț. Deci, chiar în cazul existenței momentane a unei singure surse se recomandă plasarea notelor în text, ca o curtoazie pentru editorii viitori. La existența mai multor surse acest lucru nu mai este o curtoazie, ci o necesitate.

Ca urmare a faptului că notele explicative și referințele (sursele) sunt de cele mai multe ori comasate într-o singură secțiune în cadrul articolului („Note” sau „Referințe”), acest aspect este exploatat uneori în vederea mascării lipsei surselor, a lipsei diversității acestora sau a citării excesive a unei singure surse, prin plasarea abundentă a notelor explicative (a se vedea „Termodinamică”). Această practică este de evitat, ca și ascunderea informațiilor nereferențiate sub forma notelor explicative. În vederea împiedicării acestui lucru se pot crea secțiuni separate pentru note și referințe.

Câte note trebuie și unde se pun ele?

Cel mai bun criteriu pentru stabilirea dacă într-un loc trebuie pusă o notă este când o afirmație poate fi atacată prin întrebarea (ostilă) „Cine a spus asta?”. Sigur că la limită orice cuvânt poate fi contestat, însă să presupunem că buna-credinţă funcționează și că singurul lucru care se cere este răspunsul la întrebarea de mai înainte. Convențional, nota se pune în poziția care vrea să spună „până aici afirmațiile sunt susținute de sursa cutare”. În mod ideal, tot textul dintre două note ar trebui considerat că este susținut de sursa specificată în nota de la sfârșit. Acest lucru nu este întotdeauna posibil, în sensul că asta îngreunează citarea surselor, nu scuză lipsa citării lor.

Ierarhia diviziunilor unui text este articolul, secțiunea cu titlu (în discuția de aici indiferent de nivel, toate care au „modifică” în dreapta fiind considerate de același tip), paragraful (aliniatul) fraza, propoziția și cuvântul.

Singurul caz acceptabil de sursă la nivel de articol este dacă articolul este un ciot format dintr-o definiție și o sursă. Oricum, astfel de articole sunt de evitat, uneori sunt considerate „de dicționar” și șterse. Totuși, dacă au potențial, de obicei sunt păstrate. Nu la astfel de articole se referă textul de față.

Cazul cu sursă la nivel de secțiune ar presupune plasarea notei la sfârșitul titlului secțiunii. Acest lucru este de evitat, deoarece exclude intercalarea în textul secțiunii a afirmațiilor care susțin puncte de vedere diferite, bazate pe alte surse. Ar veni cum că sursa secțiunii susține două puncte de vedere diferite, și pe al său propriu, și pe al sursei alternative, lucru absurd.

O idee este dezvoltată de obicei într-un paragraf. Dacă acesta este unitar și provine dintr-o anumită sursă, sursa respectivă este indicată printr-o notă la sfârșitul paragrafului. O secțiune este formată de obicei din mai multe paragrafe. Chiar dacă toate se bazează pe aceeași sursă, acest lucru ar trebui indicat, deoarece o singură notă la sfârșitul unei secțiuni cu mai multe paragrafe este ambiguă, se poate presupune că doar ultimul paragraf este susținut de sursa respectivă, celelalte fiind cercetare originală. Introducerea a cel puțin unei note la sfârșitul fiecărui paragraf permite intercalarea altor paragrafe de câtre alți editori, care citează alte surse, fără ca vreun paragraf să rămână nesusținut. De aici rezultă că practic ar trebui ca fiecare paragraf să conțină cel puțin o notă.

Un text pe Wikipedia este format din afirmații verificabile (provenite din surse verificabile), afirmații provenite de la editori (cercetare originală), citări din surse (citate), text de punere în context și text de umplutură.

Textul de umplutură (pentru a da impresia că articolul e mai bogat) este de evitat și aspectele legate de el nu fac obiectul textului de față.

Textul de punere în context este cel care la nevoie face partea introductivă a frazei, face legătura dintre afirmații și dă cursivitate textului. În măsura în care îndeplinește rolurile de mai sus și nu contrazice afirmațiile verificabile el este considerat acceptabil și necesar. Notele ar trebui să delimiteze afirmațiile verificabile de textele de punere în context, însă acest lucru nu este practic posibil. Totuși, pentru a dovedi că o anumită afirmație este verificabilă, acest lucru trebuie semnalat printr-o notă pusă după afirmația respectivă. De exemplu, fie textul În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice, care, conform dreptului internațional, au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural. conține trei afirmații, prima că undeva trăiesc mai multe grupuri etnice, a doua cu ce au dreptul să-și păstreze, iar a treia cine le garantează acest drept. Dacă toate cele trei afirmații provin din aceeași sursă, o singură notă la sfârșitul textului indicând sursa este suficientă, sub forma În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice, care, conform dreptului internațional, au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural.^[1] De remarcat că nota pusă după punct semnifică că întreaga frază (până la punct) este atribuită sursei citate.

Dacă însă afirmațiile provin din trei surse diferite, trebuie atribuită fiecare afirmație sursei respective, sub forma În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice,^[2] care, conform dreptului internațional,^[3] au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural^[4]. A treia notă este pusă înaintea punctului și semnifică că ea indică sursa doar pentru ultima afirmație. Un text de forma În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice,^[2] care, conform dreptului internațional,^[3] au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural.^[4] (cu a treia notă după punct) este absurd, căci dacă notele ^[2] și ^[3] susțin doar câte o afirmație, nota ^[4] ar susține întreaga frază, ceea ce contrazice presupunerea inițială. Dacă doar informația despre dreptul internațional provine din altă sursă, atunci forma notelor va fi În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice,^[2] care, conform dreptului internațional,^[3] au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural^[2]. Nu se va folosi forma În țara de sus trăiesc mai multe grupuri etnice, care, conform dreptului internațional,^[3] au dreptul la păstrarea identității etnice din punct de vedere cultural.^[2], care este ambiguă în privința primei afirmații, neputându-se ști dacă este susținută de sursa ^[2], ^[3], sau nicio sursă.

O afirmație poate fi făcută chiar într-un singur cuvânt, caz în care, mai ales dacă opiniile sunt diferite, trebuie susținută prin citarea sursei care a făcut-o. Un excelent exemplu de afirmații multiple, scurte și susținute de surse este în articolul Mihai al României.

La enumerări, dacă enumerarea se face într-o propoziție și provine dintr-o singură sursă, atunci este suficientă o singură notă la sfârșit, de exemplu Ana are mere, pere și prune.^[5] Dacă însă faptul că Ana are mere este specificat de sursa ^[5], iar că are pere și prune de alta, trebuie specificat separat, sub forma Ana are mere,^[5] pere^[6] și prune^[6]. La enumerările formatate, de forma (intenționat am ales un exemplu la care enumerările încep cu o majusculă, pentru sporirea confuziei):

Lista țărilor și produsele lor:

• Alfania produce mere.
• Bravonia produce pere.
• Charliția produce prune.^[7]

provenite dintr-o singură sursă plasarea notei la sfârșit ar crea confuzie, cum că doar C ar fi susținută de sursa respectivă, se recomandă, mai ales dacă textele de sub enumerări sunt lungi, prevederea de note la fiecare punct enumerat, chiar dacă este vorba de aceeași notă:

Lista țărilor și produsele lor:

• Alfania produce mere.^[7]
• Bravonia produce pere.^[7]
• Charliția produce prune.^[7]

La enumerările scurte (ca cea de mai sus), enumerare provenită dintr-o singură sursă, pentru estetică se admite și forma:

Lista țărilor și produsele lor:^[7]

• Alfania produce mere.
• Bravonia produce pere.
• Charliția produce prune.

Dacă punctele enumerate provin din surse diferite, trebuie prevăzute cu surse fiecare punct, în forma:

Lista țărilor și produsele lor:

• Alfania produce mere.^[7]
• Bravonia produce pere.^[8]
• Charliția produce prune.^[8]

Se mai pune întrebarea dacă plasarea a foarte multor note în text nu afectează cursivitatea citirii. Bineînțeles că o afectează, însă Wikipedia dorește să ofere un material informativ, nu neapărat relaxant, așa că estetica aici este pe planul al doilea.

Notele nu sunt folosite doar la citarea surselor, ci și la furnizarea de explicații. Explicațiile pot să precizeze sensul unui cuvânt (de exemplu o traducere liberă), o justificare a editorului, de exemplu o explicație cum a interpretat editorul afirmația sursei, de genul „sursa aparține părții interesate, așa că prezintă poziția ei” etc. Cu toate astea, aceste explicații trebuie să fie cât mai reduse, deoarece dacă explicațiile conțin text util pentru articol și sunt susținute de surse ele pot fi incluse în corpul articolului, iar dacă nu sunt susținute de surse notele nu sunt un spațiu pentru găzduirea cercetării originale a editorului. De asemenea, ele nu sunt un spațiu pentru citarea a pagini întregi din surse în scop de justificare.

Se citează drept bibliografie lucrări importante care stau la baza articolului și au un volum de mai multe pagini care pot fi identificate separat. Exemple de astfel de lucrări: cărți, tratate, monografii, broșuri, articole publicate în reviste, site-uri web cu documentație online etc. Notele vor prezenta referințe la lucrarea respectivă și vor conține pagina la care se face referința. Exemplu: Preyer enumeră școlile existente.^[9] Dacă sunt mai multe volume, se va preciza și volumul. Exemplu: Giurescu tratează procesul de romanizare în Dacia,^[10] lupta de la Călugăreni^[11] și războiul ruso-turco-austriac^[12] Lucrările de la bibliografie vor fi referențiate prin mai multe note. Dacă dintr-o asemenea lucrare se reține doar o afirmație (prevăzută cu o notă), nu se poate afirma că lucrarea respectivă ar fi de bază pentru articol, indiferent cât de prestigioasă este, ca urmare va fi citată la note, nu la bibliografie.

Documentațiile online pot fi puse la bibliografie dacă informațiile de acolo se folosesc în multe locuri din articol și necesită identificarea prin note diferite (ex. pagină de documentație). Exemplu: Prima expediție pe ISS a început în octombrie 2000.^[13]

Identificarea bibliografiei citate în note trebuie să se facă într-un mod neambiguu, recomandat după autor, iar dacă sunt mai multe lucrări de același autor, atunci și după un cuvânt din titlu.

Dacă o lucrare nu este citată deloc, ea nu poate figura la bibliografie, indiferent cât de prestigioasă este. Dacă nu este citată, cauzele pot fi că editorul de fapt nu dispune de lucrare și doar presupune că lucrarea ar trebui să conțină afirmația, lucru care contravine acurateței științifice, ori lenea de a cita, care n-are nicio scuză.

La note se citează și toate lucrările folosite ocazional sau care pot fi identificate complet printr-o singură citare. De exemplu, un articol de ziar (care n-are pagini, informația se regăsește doar pe baza titlului), o pagină web etc. se citează la note, chiar dacă notele sunt multiple, deoarece de fapt notele indică exact sursele care susțin afirmațiile, nu bibliografia.

Ce e aia notă?

R: Vezi mai sus.

De ce sunt pisălogit cu notele?

R: Vezi mai sus.

Dar textul e la mintea cocoșului, ce note să-i pun?

R: Un text „la mintea cocoșului” nu aduce informație enciclopedică.

Am pus câteva note în articol, nu puteți spune că articolul n-are note.

R: Scopul notelor nu este unul estetic, nici bifarea unei sarcini impuse de existență a notelor, ci susținerea afirmațiilor. Dacă există afirmații nesusținute nu se poate considera chestiunea notelor rezolvată.

Articolul meu se bazează pe o singură sursă. Deci, ar veni că am o singură notă, multiplă, arată cam caraghios.

R: Foarte bine că măcar o sursă susține afirmațiile din articol. Destul de rău că doar o sursă susține afirmațiile din articol.

Citez în articol dintr-o sursă, dar spun sursa, prin notă.

R: Citarea este supusă restricțiilor de la caz la caz. Citarea surselor libere cu indicarea sursei este liberă. Pentru sursele care sunt supuse drepturilor de autor existența notelor (deși necesare) nu dă dreptul depășirii restricțiilor impuse de autori.

Nu citez în articol, citez în notă.

R: Este vorba de dreptul de reproducere a unor materiale. Locul este nesemnificativ. În note trebuie respectate drepturile de autor la fel ca și în textul de bază.

Am explicat detaliat în notă.

R: Cercetare originală. Dacă explicația provine dintr-o sursă ar trebui referențiată. Notă la notă. De evitat, prin plasarea conținutului util în corpul articolului. Restul explicației (conținutul inutil) este inutil.

Am scris un paragraf în care apar niște afirmații susținute de surse, pe baza cărora în finalul paragrafului (după ultima notă) am tras concluzia logică. Totuși, n-am găsit o sursă care să prezinte această concluzie explicit, deci nu pot încheia paragraful cu o notă.

R: Cercetare originală. Singurul caz când un paragraf se poate termina fără o notă este când sfârșitul lui conține text de punere în context.

Mi s-a cerut o sursă (notă)^{[necesită citare]} care să susțină un fapt comun. Absurd!

R: Deschideți o discuție la pagina de discuții a articolului.

Sursa citată în notă nu se referă la afirmația care se pretinde a fi susținută de ea.

R: Foarte grav. Lipsă ori de judecată, ori de bună-credință.

E vreo problemă dacă facem referire la surse scrise în alte limbi decât româna?

R: Afirmațiile pot fi susținute de surse în orice limbă cu condiția ca acele surse să fie de încredere. Pentru terminologie sursele nu pot fi decât cele în limba română, deoarece traducerea în premieră a unei noțiuni este considerată de Wikipedia cercetare originală.

• Preyer, Johann N. Monographie der königlichen Freistadt Temesvár, Timișoara: Editura Amarcord, 1995, ISBN 975-96667-6-0
• Giurescu, Constantin C. Istoria românilor, vol I, București: Editura Bic All, 2007, ISBN 978-973-571-707-0
• Giurescu, Constantin C. Istoria românilor, vol II, București: Editura Bic All, 2007, ISBN 978-973-571-709-4
• Giurescu, Constantin C. Istoria românilor, vol III, București: Editura Bic All, 2007, ISBN 978-973-571-710-0
• en NASA - Reference Guide to the International Space Station NASA.gov, accesat 2008-07-23.

• Format:WikiPolitici
• Format:WikiAjutor
• Format:WikiPortaluri
• Format:WikiProiecte

</noinclude>