Vasil Etropolski
Vasil Etropolski | ||||||||||||||||||||||
Născut(ă) | (65 de ani) Sofia, Bulgaria | |||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Înălțime | 1,83 m | |||||||||||||||||||||
Greutate | 84 kg | |||||||||||||||||||||
Țară | Bulgaria | |||||||||||||||||||||
Armă | sabie | |||||||||||||||||||||
Mână | dreptaci | |||||||||||||||||||||
Club | OSK Slavia | |||||||||||||||||||||
Clasamentul FIE | arhivă | |||||||||||||||||||||
Palmares de medalii
| ||||||||||||||||||||||
Modifică text |
Vasil Mihailov Etropolski (în bulgară Васил Михайлов Етрополски; n. , Sofia, Republica Populară Bulgaria) este un fost scrimer bulgar specializat pe sabie, laureat cu aur la Campionatul Mondial de Scrimă din 1983 de la Viena, cucerind în total șase medalii mondiale. A câștigat clasamentul general al Cupei Mondiale de Scrimă în 1983, 1985 și 1986.
Este geamănul lui Hristo Etropolski, care a fost și el un sabrer de performanță, membru lotului național.
Carieră
[modificare | modificare sursă]S-a apucat de scrimă la vârsta de 13 ani sub îndrumarea lui Nikola Svecinikov la clubul Stadionului Național Vasil Levski, apoi s-a transferat la OSK Slavia, unde a activat toată cariera.
În anul 1979 s-a alăturat echipei naționale a Bulgariei, cu care a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova, clasându-se pe locul 4 la individual și pe locul 8 pe echipe. În anul următor a câștigat turneul de la Torino, apoi cel de la Sankt Petersburg. În anul 1983 a devenit primul campion mondial la scrimă din Bulgaria după ce l-a învins în finala pe italianul Gianfranco Dalla Barba, fratele său Hristo clasându-se pe locul 3.[1] A câștigat și clasamentul general al Cupei Mondiale de Scrimă cu un număr record de 124 de victorii.[2] Pentru aceste rezultate a fost ales cel mai bun sportiv bulgar al anului.
Doi ani mai târziu, a cucerit medalia de argint pe echipe la Campionatul Mondial din 1985, cel mai bun rezultat din istoria Bulgariei. A reușit să reediteze aceasta performanță la Campionatul Mondial din 1987. La Seul 1988, cea de-a două participare la Jocurile Olimpice, s-a clasat doar pe locul 13 la individual și pe locul 8 pe echipe.
După căderea Zidului Berlinului în 1989 a plecat la New York, unde a lucrat ca informatician.[3] În paralel a continuat să practice scrimă, inclusiv în competiții internaționale, fiind și antrenor la New York Athletic Club. În 2009, cu alți antrenori, a înființat în Bulgaria o academie de scrimă care îi poartă numele. În același an a câștigat Campionatul Mondial de veterani de la Moscova.[3] A cochetat cu idea de a se califica la Jocurile Olimpice din 2012, participând la Campionatul Mondial din 2010, dar proiectul acesta nu s-a concretizat.
În anul 2013 a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei, împreună cu fratele său Hristo.[4]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ „Vassil Etropolski gave Bulgaria its first World Fencing Championship” (în engleză). United Press International. .
- ^ „Fencing”. Comitetul Olimpic Bulgar (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Dino Di Meo (). „Vasil Etropolski, 52 ans, invité des mondiaux d'escrime”. Libération (în franceză).
- ^ „Hall of Fame” (în engleză). Federația Internațională de Scrimă. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- bg etropolskifencing.com, site-ul oficial al Academiei Etropolski
- en Prezentare Arhivat în , la Wayback Machine. la Confederația Europeană de Scrimă
- en Vasil Etropolski la Olympedia.org