Persoană

Acest articol este despre conceptul de persoană. Pentru noțiunea gramaticală vezi persoană (gramatică).

Persoană se referă în mod curent la o ființă umană considerată a fi un individ al speciei umane, luându-se în considerare totalitatea însușirilor sale fizice și psihice. Din punct de vedere juridic, persoana fizică și persoana juridică sunt instituții de drept civil.

Din punct de vedere juridic se face o distincție între persoana fizică și persoana juridică:

• Articol principal: Persoană fizică.
• Persoana fizică este subiectul individual de drept, adică omul, privit ca titular de drepturi și obligații civile. ^[1] În anumite condiții, persoana fizică se consideră „persoană impozabilă” din punct de vedere al TVA. ^[2]

• Articol principal: Persoană juridică.
• Persoana juridică (sau persoana morală) reprezintă un subiect colectiv de drept, adică un colectiv de oameni, care, respectând cerințele legale de fond și de formă pentru constituirea sa, este titular de drepturi subiective și obligații civile. Persoană juridică este orice organizație care are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obștesc. ^[3] Persoana juridică se mai definește și ca un colectiv de oameni având o structură organizatorică bine determinată cu un patrimoniu propriu și distinct precum și un obiect de activitate concordant cu normele legale. ^[4] O persoană juridică este o organizație cu patrimoniu propriu și administrație de sine stătătoare, care se bucură de capacitatea de a avea drepturi și obligații. ^[5]

Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită. Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Termenul de persoană vine din latinescul persona, care ar deriva din grecescul prosopon care a însemnat, pe rând, în teatrul grec din Antichitate, masca actorului, rolul acestuia, actorul însuși. Ieșind din contextul teatrului, termenul a ajuns să se generalizeze si la adresa omului. Procesul similar s-a petrecut și cu trecerea de la vechiul cuvânt rusesc licina la cuvântul licinosti, personalitate.

Unii filologi derivă termenul de persoană din denumirea phersu, înscrisă sub o figură mascată din mormintele etrusce. Se crede că numele ar aparține unui zeu subteran, înrudit, dacă nu chiar identic, cu Persephona sau Persus.

Teatrul roman a preluat masca teatrală de la etrusci.

Astfel, primul sens al cuvântului persoană a fost acela de mască, de „costumație”, prin care actorii teatrului antic întruchipau sau simbolizau pe cineva de pe scenă.

Al doilea sens, obținut prin extensiune, se referă la rolul social îndeplinit de cineva în teatru sau în viață, la funcțiile și obligațiile sociale pe care cineva și le asumă (exteriorizarea, manifestarea publică a persoanei).

Un al treilea sens vizează chiar actorul însuși, care joacă rolul (individualitatea corporală și psihică a celui care îndeplinește rolul).

Un al patrulea sens adaugă conceptului de persoană un atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul (statutul) său social.

Dintre cele patru semnificații (accepțiuni), o pondere mai mare au dobândit-o persoana ca rol social și exprimând o valoare. Observăm cum, sub aspect filosofic și psihologic, noțiunea de persoană a evoluat spre cea de personalitate, fiind utilizată pentru a desemna ființa liberă, rațională, conștientă, creatoare de valori și responsabilă de acțiunile sale.

Pentru explicarea persoanei s-au făcut mai întâi unele referiri la dreptul civil, deoarece acesta își are ca obiect principal de preocupare însăși persoana umană. În al doilea rând, explicarea persoanei apare la unii gânditori antici și medievali. Apoi, s-au făcut referiri la literatura epică și dramatică, deoarece aceasta exprima în mod manifest viața concretă a persoanei. Abia ulterior s-a trecut la interpretarea psihologică a persoanei.

Deși persoana constituie obiectul preferat al disciplinelor care - direct sau indirect - abordează problematica umană, prin conținutul său persoana aparține - în primul rând - psihologiei.

• Este o entitate psihosocială, la nivelul ei realizându-se interacțiunea dinamică dintre individual și social, dintre procesele psihice care stau la baza elaborării conduitelor și procesele psihosociale care condiționează forma și conținutul acestora.
• Este determinată sociocultural (statut, etnie, religie etc.), persoana constituindu-se doar prin interacțiunea omului cu mediul sociocultural.

• Desemnează sistemul de însușiri, relații și calități psihosociale care dau identitate socială individului. Persoana vizează ființa concretă cu o identitate socială determinată (nume, familie, loc și dată de naștere, statut social etc.) și având o anumită poziție în cadrul sistemului social, cu anumite drepturi și obligații de care este conștientă.

• Desemnează o individualitate conștientă de sine și recunoscută de ceilalți. Este clar că nu există conștiință de sine fără sistem de relații cu un exterior; nu este posibilă o conștiință fără conștientizarea rolului, a poziției individului în contextul relațiilor cu ceva exterior siesi. De aceea, abordarea personalității nu este posibilă fără a avea în vedere persoana, fără raportarea acesteia la relațiile din care se naște și în care se dezvoltă.

• Este corespondentul în plan social al individului din planul biologic.
• În timp ce individualitatea vizează caracteristicile care diferențiază un individ de altul, persoana nu poate fi înțeleasă decât în relație, atributele ei specifice fiind date de interacțiunea cu mediul.
• Orice persoană matură, normal dezvoltată, este purtătoare a unui nucleu al individualității sale și se realizează ca personalitate.

• Lista paginilor care încep cu „Persoană”
• Lista paginilor care încep cu „Persoane”

Materiale media legate de persoană la Wikimedia Commons