Sari la conținut

Pierre Beauregard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la P.G.T. Beauregard)
Pierre Gustave Toutant Beauregard

General P G T Beauregard
Date personale
Nume la nașterePierre Gustave Toutant de Beauregard Modificați la Wikidata
PoreclăMicul creol, Micul Napoleon, Bory, Felix
Născut28 mai 1818(1818-05-28)
Parohia St. Bernard, Louisiana, SUA Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)
Orleans Parish⁠(d), Louisiana, SUA Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMetairie Cemetery[*][[Metairie Cemetery (cemetery in New Orleans, Louisiana)|​]][1] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiboli cardiovasculare Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar
artilleryman[*][[artilleryman (person who operates artillery)|​]]
inventator
scriitor
politician
activist pentru drepturile omului Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză
limba engleză Modificați la Wikidata
PoreclaMicul creol, Micul Napoleon, Bory, Felix
StudiiUnited States Military Academy  Modificați la Wikidata
Activitate
A luptat pentruStatele Unite ale Americii,
Statele Confederate ale Americii
RamuraArmata Statelor Confederate ale Americii[*]
Armata Statelor Unite  Modificați la Wikidata
Ani de serviciu1838–1861 (SUA), 1861–1865 (SCA)
GradulGeneral
Bătălii / Războaie
Ocupații ulterioareScriitor, funcționar, politician și inventator
Semnătură

Pierre Gustave Toutant Beauregard (pronunțat în engleză /ˈbɔərɨɡɑrd/; n. 28 mai 1818 – d. 20 februarie 1893) a fost un ofițer, politician, inventator, și scriitor american din Louisiana, primul general al Armatei Statelor Confederate ale Americii în Războiul Civil American.

Beauregard a studiat ingineria construcțiilor la Academia Militară a Statelor Unite și a servit ca ofițer de geniu în Războiul Americano-Mexican. După o scurtă perioadă petrecută la West Point în 1861, odată cu secesiunea Sudului, a devenit primul general de brigadă al Confederației. A comandat apărarea orașului Charleston, Carolina de Sud, la începutul Războiului Civil la Fort Sumter la 12 aprilie 1861. După trei luni, a ieșit victorios din prima bătălie de la Bull Run dată lângă Manassas, Virginia.

Beauregard a comandat armate pe Teatrul Vestic de operațiuni, inclusiv în bătălia de la Shiloh din Tennessee, și în Asediul Corinthului în nordul statului Mississippi. S-a reîntors la Charleston și l-a apărat de atacurile terestre și navale repetate în 1863. Cea mai mare realizare a sa a fost salvarea importantului centru industrial Petersburg, Virginia, și astfel a capitalei confederate Richmond, de atacurile armatei unioniste net superioară numeric în iunie 1864.

Influența sa asupra strategiei Confederației a fost limitată din cauza relațiilor tensionate cu președintele Jefferson Davis și cu alți generali. În aprilie 1865, Beauregard și comandantul său, generalul Joseph E. Johnston, l-au convins pe Davis și pe restul membrilor cabinetului că războiul trebuie să ia sfârșit. Johnston a predat mare parte din restul armatelor sale, inclusiv pe Beauregard și pe oamenii săi general-maiorului William T. Sherman.

După încheierea carierei militare, Beauregard a fost director al unei companii de cale ferată. A devenit unul dintre puținii veterani confederați care s-au îmbogățit, datorită promovării Loteriei Louisiana. A fost de asemenea un activist pentru integrarea și drepturile afro-americanilor, inclusiv dreptul de a vota.[2] Astăzi, el este denumit în lucrările istorice P.G.T. Beauregard, deși, în timpul războiului, nu își folosea primul prenume și se semna G.T. Beauregard.


  1. ^ Find a Grave, accesat în  
  2. ^ Wellford, Ann Drury, G. T. Beauregard (1818–1893) (în engleză), Encyclopedia Virginia