Jean-François Raffaëlli
| Jean-François Raffaëlli | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [3][4][5][6][7]  Paris, Franța[1] |
| Decedat | (73 de ani)[8][9][3][10][5] Paris, Franța[11] |
| Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise[12] |
| Cetățenie |  Franța[13] |
| Ocupație | pictor sculptor artist grafic[*] desenator[*] litograf[*] ilustrator[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[14] |
| Activitate | |
| Studii | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris |
| Pregătire | Jean-Léon Gérôme |
| Mișcare artistică | naturalism[*], impresionism |
| Opere importante | In the Smelter[*], Q17491589[*], Q17491956[*] |
| Premii | Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] ()[1] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] ()[2] |
Modifică date / text  | |
Jean-François Raffaëlli (n. , Paris, Franța – d. , Paris, Franța) a fost un pictor, sculptor și gravor realist francez care a expus alături de impresioniști. A fost activ și ca actor și scriitor.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Născut la Paris, era de origine toscană prin bunicii săi paterni.[15] A manifestat interes pentru muzică și teatru înainte de a deveni pictor în 1870. Una dintre picturile sale de peisaj a fost acceptată pentru expoziție la Salonul din același an. În octombrie 1871 a început să studieze timp de trei luni sub conducerea lui Jean-Léon Gérôme la École des Beaux-Arts din Paris; nu a avut nici o altă pregătire formală.[16]
Raffaëlli a realizat în primul rând tablouri obișnuite până în 1876, când a început să înfățișeze oamenii din vremea sa – în special țărani, muncitori și cârpaci din suburbiile Parisului – într-un stil realist. Noua sa oepră a fost susținută de critici influenți ca J.-K. Huysmans, precum și Edgar Degas.
Cârpaciul a devenit pentru Raffaëlli un simbol al alienării individului în societatea modernă. Istoricul de artă Barbara S. Fields a scris despre interesul lui Raffaëlli pentru filosofia pozitivistă a lui Hippolyte-Adolphe Taine, care:
l-a determinat să articuleze o teorie a realismului pe care a botezat-o caractérisme . El a sperat să se diferențieze de acei artiști așa-numiți realiști, a căror artă a oferit privitorului doar o reprezentare literală a naturii. Observarea sa atentă a omului în mediul său a fost paralelă cu abordarea antiestetică și antiromantică a naturaliștilor literari, precum Zola și Huysmans.[16]
Degas l-a invitat pe Raffaëlli să participe la expozițiile impresioniste din 1880 și 1881, o acțiune care a divizat amarnic grupul; nu numai că Raffaëlli nu era un impresionist, dar amenința să domine expoziția din 1880 cu cele 37 de lucrări pe care le expunea. Monet, resemnat de insistența lui Degas de a extinde expozițiile impresioniste prin includerea mai multor realiști, a ales să nu expună, plângându-se: „Mica capelă a devenit o școală obișnuită care își deschide porțile primului sugrav care vine”.[17] Un exemplu de lucrare a lui Raffaëlli din această perioadă este Les buveurs d'absinthe (1881, aflat în Muzeul de Artă al Legiunii de Onoare al Palatului California din San Francisco). Intitulată inițial Les déclassés, pictura a fost lăudată pe scară largă la expoziția din 1881.[18]
După ce a câștigat Legiunea de onoare în 1889, Raffaëlli și-a mutat atenția de la suburbiile Parisului la orașul însuși, iar scenele de stradă care au rezultat au fost bine primite de public și de critici. A realizat o serie de sculpturi, dar acestea sunt cunoscute astăzi doar prin intermeciul fotografiilor.[16] Lucrările sale au făcut, de asemenea, parte din proba de pictură din cadrul concursului de artă de la Jocurile Olimpice de vară din 1912.[19] În ultimii ani ai vieții sale, s-a concentrat asupra gravurii color. Raffaëlli a murit la Paris la 11 februarie 1924.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Baza de date Léonore, p. 1
- ^ Baza de date Léonore, p. 14
- ^ a b Jean François Raffaëlli (în engleză), RKDartists
- ^ Jean-François Raffaëlli, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b Jean-François Raffaëlli, Discogs, accesat în
- ^ The Fine Art Archive, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Jean-François RAFFAELLI, Le Delarge
- ^ Jean-François Raffaëlli, Raffaëlli, Jean-François[*]
- ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- ^ Baza de date Léonore, p. 3
- ^ Deux siècles d'histoire au Père Lachaise[*], p. 664 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Konstnärslistan (Nationalmuseum)[*], Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Alexandre, Arsène (). Jean-François Raffaëlli. Paris: H. Floury. p. 15.
- ^ a b c Turner 2000, p. 346.
- ^ Gordon and Forge 1988, p. 31.
- ^ Young 2008, p. 235.
- ^ „Jean-François Raffaëlli”. Olympedia. Accesat în .
Referințe
[modificare | modificare sursă]- Gordon, Robert; Forge, Andrew (1988). Degas . New York: Harry N. Abrams.ISBN: 0-8109-1142-6ISBN 0-8109-1142-6
- Turner, J. (2000). De la Monet la Cézanne: artiști francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea . Grove Art. New York: St Martin's Press.ISBN: 0-312-22971-2ISBN 0-312-22971-2
- Tânăr, Marnin. „Indolența eroică: realismul și politica timpului în băutorii de absint al lui Raffaelli”, Buletinul de artă 90, nr. 2 (iunie 2008): 235-259.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Jean-François Raffaëlli la Wikimedia Commons- Opere de sau despre Jean-François Raffaëlli la Internet Archive
- Jean-François Raffaëlli papers, la Getty Research Institute
