Sari la conținut

Jacques Perrin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nu confundați cu Francis Perrin.
Jacques Perrin

Jacques Perrin la festivalul de la Cannes (2009)
Date personale
Nume la naștereJacques-André Perrin Simonet
Născut[3][4][5][6][7] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța[8] Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[8][9] Modificați la Wikidata
Paris, Métropole du Grand Paris, Franța[8] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise Modificați la Wikidata
CetățenieFranţa Franța
Ocupațieactor de teatru
actor de film
regizor de film
producător
Limbi vorbitelimba franceză[10] Modificați la Wikidata
Alma materConservatoire national supérieur d'art dramatique
Ani de activitate1957–2022
Alte premii
Comandor al Legiunii de Onoare[*]​[1]
Cupa Volpi pentru cel mai bun actor[*]​ (1966) pentru Un uomo a metà[*][[Un uomo a metà |​]] și La busca[*][[La busca |​]]
César du meilleur producteur[*][[César du meilleur producteur (Movie award)|​]] (1997) pentru Microcosmos : Le Peuple de l'herbe[*][[Microcosmos : Le Peuple de l'herbe |​]]
César du meilleur film documentaire[*][[César du meilleur film documentaire (cinematography award)|​]] (2011) pentru Océans[*][[Océans |​]]
Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*]​[1]
Comandor al Ordinului Național de Merit[*]​[1]
doctorat honoris causa de l'université de Liège[*][[doctorat honoris causa de l'université de Liège (award)|​]] (2010)[2] Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jacques Perrin (n. , Paris, Île-de-France, Franța – d. , Paris, Métropole du Grand Paris, Franța) a fost un actor, realizator de documentare și producător francez. A devenit cunoscut pentru filme precum Z, Cinema Paradiso și Copiii lui Monsieur Mathieu. Ca proprietar al Galatée Films, a produs lungmetraje și documentare premiate despre natură.[11]

Activ în lumea cinematografiei franceze de mai bine de șapte decenii, și-a început cariera ca figurant în Porțile nopții de Marcel Carné, în 1946. Ultimul mare actor al epocii clasice[12], a devenit rapid unul dintre chipurile esențiale din noul val francez alături de actori model ai vremii precum Jean-Paul Belmondo, Jean-Claude Brialy, Jean-Pierre Léaud și Michel Piccoli. Artist complet, nu a încetat niciodată să combine diferite genuri, de la muzicaluri la filme istorice, filme de război, drame sociale și documentare.

Ca actor a câștigat Cupa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul de la Veneția în 1966 pentru Un uomo a metà. În calitate de producător, a câștigat trei premii César în 1997 și 2011 pentru două filme documentare: Microcosmos: The People of Grass și Oceane.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Jacques André Perrin Simonet s-a născut sub numele Jacques André Simonet la 13 iulie 1941 la Arondismentul 14 din Paris[2,3,4]. Este fiul actriței Marie Perrin[5] (al cărei nume de familie l-a adoptat ca nume de scenă) și al lui Alexandre Simonet, regizor la Comédie-Française apoi sufleor la Théâtre national populaire al lui Jean Vilar.

Din 1958, Perrin a studiat actoria la Conservatoire national supérieur d'art dramatique.[13] După ce a devenit tânăr actor căutat la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, Jacques Perrin și-a făcut un renume în cinematografia de artă. La acea vreme a fost văzut mai ales în filme italiene: Fata cu valiza (1961) alături de Claudia Cardinale și Cronica de familie (1962) cu Marcello Mastroianni. Prima sa colaborare cu Costa-Gavras a fost Compartimentul ucigașilor din 1965.

Filmografia sa include unele dintre cele mai mari succese ale cinematografiei franceze: Adevărul (1960), Cronica de familie (1962), Domnișoarele din Rochefort (1967), Piele de măgar (1970), O onoare de căpitan (1982), Cinema Paradiso (1989), Frăția lupilor (2001) și Copiii lui Monsieur Mathieu (2004). A filmat sub conducerea celor mai mari realizatori ai timpului său: Marcel Carné, Pierre Schoendoerffer, Costa-Gavras, Henri G. Clouzot, Jacques Demy, Marcel Camus, Christophe Barratier, Christophe Gans, Agnès Varda și Valerio Zurlini.

La sfârșitul anilor 1960, Perrin și-a fondat propria companie de producție, Reggane Films. Contextul înființării a fost filmările thriller-ului politic Z al lui Costa-Gavras, care s-a bazat pe faptele adevărate ale unei lovituri de stat militare în Grecia. Deoarece nicio companie de producție nu a vrut să preia materialul brizant, Perrin a fondat rapid compania de producție ca unul dintre actorii principali ai filmului, care mai târziu a făcut multe filme politice de stânga și de critică socială. Ca actor și producător, a lucrat în Casă, dulce casă (1973), filmul lui Benoît Lamy despre o revoltă într-o casă de bătrâni. Filmul, în care Perrin ca asistent social și Claude Jade ca asistentă medicală au fost singurii tineri protagoniști, a câștigat 14 premii internaționale. Inspirat de acest succes, Perrin a lucrat ca producător de film. Cântând victoria, pe care l-a produs în 1976, a câștigat, ca înaintea lui Z, Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină în 1977, precum și numeroase alte premii.[14] În 2002 a fost unul dintre producătorii filmului politic episodic 11 settembre 2001 despre atentatele din 11 septembrie. Filmul de aventuri Mia și leul alb, pe care l-a produs, a fost cel mai de succes film francez străin în 2019.[14]

În plus, Perrin a lucrat ca producător și uneori și ca regizor la o serie de filme cu animale și natură de la sfârșitul anilor 1980.[14] Filmul său cu animale Nomazii aerului – Secretul păsărilor migratoare (2001), pentru care a observat păsări sălbatice timp de trei ani, a devenit celebru.

Jacques Perrin a fost căsătorit cu Valentine Perrin, cu care a avut doi fii: Maxence Perrin (n. 1995) și Lancelot Perrin. Fiul său dintr-o relație anterioară, Mathieu Simonet, este și actor și regizor. Sora sa Eva Simonet și fiul ei Christophe Barratier sunt, de asemenea, activi în industria filmului. Perrin a fost membru al Académie des Beaux-Arts.[15]

Jacques Perrin a decedat la Paris în 2022, la vârsta de 80 de ani.[16][17] Se odihnește în Cimitirul Père-Lachaise (Diviziunea 44) din Paris.[18]

Filmografie selectivă

[modificare | modificare sursă]
Împreună cu Claudia Cardinale în filmul Fata cu valiza (1961)
Jacques Perrin cu Marcello Mastroianni în Cronica de familie (1962), de Valerio Zurlini

Actor de film

[modificare | modificare sursă]

Realizator de documentare

[modificare | modificare sursă]

Producător

[modificare | modificare sursă]

Premii și nominalizări

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c www.academiedesbeauxarts.fr, accesat în  
  2. ^ https://www.uliege.be/cms/c_9266244/fr/docteurs-honoris-causa-sur-proposition-des-autorites-de-l-uliege  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Jacques Perrin, Babelio 
  4. ^ Jacques Perrin, Filmportal.de, accesat în  
  5. ^ Jacques Perrin, Munzinger Personen, accesat în  
  6. ^ Jacques Perrin, SNAC, accesat în  
  7. ^ Jacques Perrin, GeneaStar 
  8. ^ a b c Fichier des personnes décédées mirror, accesat în  
  9. ^ Mort de Jacques Perrin, comédien et chevalier blanc de la production indépendante (în franceză), accesat în  
  10. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  11. ^ Galatee Film la unifrance.org
  12. ^ „Ciné-club : Le cinéma français des origines à nos jours”. Accesat în . 
  13. ^ „Biografia lui Jacques Perrin” (PDF). mediathequedelamer.com (în franceză). Accesat în . 
  14. ^ a b c „Jacques Perrin”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  15. ^ „Jacques Perrin”. academiedesbeauxarts.fr (în franceză). Académie des Beaux-Arts. Accesat în . 
  16. ^ Véronique Cauhapé (). „Mort de Jacques Perrin, comédien et chevalier blanc de la production indépendante”. lemonde.fr (în franceză). Le Monde. Accesat în . 
  17. ^ Marius Nobach (). „Zum Tod von Jacques Perrin (13.7.1941–21.4.2022)”. filmdienst.de. Filmdienst. Accesat în . 
  18. ^ Klaus Nerger. „Das Grab von Jacques Perrin”. knerger.de. Accesat în . 

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jacques_Perrin&oldid=16809095