Ideologie

Ideologia reprezintă un ansamblu de diferite idei, concepții, indiferent ce conținut ar avea ele.

În semnificația actuală, ideologia se referă la acel ansamblu de idei și principii care stabilesc o anume formă de guvernământ, sau o filosofie socială asupra celei mai bune forme de organizare a statului care satisface optim nevoile și împlinește la cel mai înalt nivel așteptările cetățenilor.

Accepțiuni clasice și moderne ale ideologiei:

• de Tracy: studiu obiectiv al (originii) ideilor;

• Marx: orice idee practică (în suprastructură); orice idee care contribuie la camuflarea contradicțiilor sociale; tot ce este nonștiință; falsa conștiință (Engels după Marx); iluzie (Marx, scrieri târzii); ceva superficial sau înșelător; ceva neempiric (Engels);

• Gramsci: discurs, de obicei cu tentă idealistă, al intelectualilor „tradiționali” menit să mascheze totala lor desuetudine (ideologiile arbitrare); discurs care organizează masele umane și creează terenul pe care omul acționează, dobândește conștiința propriei sale poziții, luptă etc. (conștiință colectivă de clasă conectată) (ideologiile organice);

• Althusser: ideologia are o existență cvasimaterială, capabilă să definească ceea ce gândesc oamenii, întruchipată în societatea noastră prin „aparatul ideologic de stat”: biserici, școli și sindicate; ideologia nu este doar o reprezentare iluzorie a realității, ci și mijlocul prin care omul își trăiește relația cu realitatea; orice ideologie are funcția (care o definește) de a „constitui” indivizi concreți ca subiecți (ai autorităților etc.)

• Karl Mannheim: idee transcendentă situațional, care nu reușește niciodată de facto să-și realizeze conținutul;

• Minogue: ostilitate împărtășită pentru modernism: pentru liberalism în politică, pentru individualism în practică și pentru piață în economie;

• Sartori: unealtă analitică; opusul pragmatismului;

• Seliger: orice set de credințe orientate spre acțiune organizate într-un sistem coerent;

• Geertz: sistem cultural;

• McLellan: un aspect al tuturor sistemelor de semne și simboluri în măsura în care ele sunt implicate într-o distribuție asimetrică a puterii și resurselor. McLellan consideră că există un fel de mecanism intern de autoapărare, care se manifestă sub forma unei naivități metodologice, care îi determină pe teoreticieni să se lase ispitiți de o tentație, extrem de răspândită, aceea de a califica drept ideologie doar perspectiva celuilalt, în raport cu care viziunea proprie se constituie ca un punct de referință al obiectivității, ce permite o decelare corectă a caracteristicilor și a mecanismelor gândirii ideologice;

• Hoevels: ideologia, este după Hoevels, rezultatul selecției memelor în condițiile dominației.

Istoric sunt cunoscute mai multe tipuri de organizări statale, fiecare cu calitățile și lipsurile inerente.

Două mari ideologii asupra organizării sociale marchează timpurile moderne, anume organizarea capitalistă și cea socialist-comunistă.

Capitalismul pune accentul pe organizarea și conducerea democratică, pe proprietate privată, pe inițiativa liberă, pe comerț liber, pe concurență în toate domeniile acțiunii sociale.

Comunismul, dimpotrivă, subliniază necesitatea proprietății comune a mijloacelor de producere a bunurilor și serviciilor, a subordonării individului unor principii socio-decizionale rigide, a delegării puterii politice unui grup de indivizi aparent aleși liber, dar în fapt aleși prin presiunea forței, amenințării și fricii.

Capitalismul, în principiu și în practică, folosește la maximum capabilitatea creativă și interactivă a cetățenilor, fiecare având dreptul să își folosească imaginația, talentul și inițiativa pentru a crea, populariza și oferi-comercializa produsele proprii, fie ca concepte sau bunuri materiale care satisfac nevoi.

Probabil cel mai mare defect structural al comunismului este inhibarea gândirii creative și acțiunii personale a majorității indivizilor, conduse mai degrabă tiranic decât democratic. Interzicerea practică a inițiativei de orice fel, duce la lipsa de performanță conceptuală și lucrativă generalizată, la inhibarea cercetărilor și experimentelor științifice, tehnologice sau culturale.

Fără informații și proiecte moderne în știință, tehnologie, artă, organizarea comunistă este săracă material și spiritual, monotonă și opresivă, dat fiind că toate activitățile se fac prin program politizat, nu implică o recompensă proporțională cu rezultatele muncii fiecăruia și interzic critica liberă a celor care conduc, sau încearcă să conducă, dar, de fapt, dezorganizează și ruinează sistematic națiunea prin decizii aberante, fără finalitate pozitivă.

În mod paradoxal, lumea comunistă, care se definește avangarda gândirii teoretice și practice, fiind incapabilă să creeze singură unelte și tehnologii performante, le cumpără din capitalism, dar le folosește fără randament, nu le îmbunătățește sistematic, astfel calitatea bunurilor și serviciilor lasă mereu de dorit.

Pe de altă parte, cumpărând produse scumpe și oferind în loc materii prime ieftine, orânduirile pseudo-comuniste își utilizează resursele naturale în mod irațional și sărăcesc sistematic cetățenii.

Mulțimea de defecțiuni decizionale și contradicții între afirmații și fapte, care definesc comunismul, a dus în mod inevitabil la scoaterea lui din istorie ca organizare socială viabilă, capabilă să ofere satisfacții materiale și afective pentru majoritate.

Se pot identifica "ideologii" și în spațiul științific, cultural sau filozofic, ele implicând strategii creative specifice, construcții de sisteme de valori, propuneri de modalități de evaluare și aparate critice aplicate diferitelor realizări din sectoare creative importante ale artei sau științei, sau construcții de ipoteze asupra apariției și dezvoltării diferitelor realități fenomenale sau sociale.

• Fritz Erik Hoevels: Wie unrecht hatte Marx wirklich?, Freiburg, 2009.
• Aurelian Tache (colectiv de autori), Figuri ilustre din Evul mediu, Editura Tineretului, București, 1968, p. 9,11,12.

• „Ideologie” la DEX online