Sari la conținut

Halsten Stenkilsson al Suediei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Halsten Stenkilsson al Suediei
Rege al Suediei
Date personale
Născut1050 Modificați la Wikidata
Decedat1081 (31 de ani) Modificați la Wikidata
PărințiStenkil al Suediei
Ingamoder Emundsdotter
Frați și suroriInge cel Bătrân al Suediei Modificați la Wikidata
CopiiPhilip Halstensson al Suediei
Inge cel Tânăr al Suediei
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Stenkil
Domnie
Domnie1067-1070
1079-1084 cu Inge cel Bătrân al Suediei
PredecesorEric și Eric
SuccesorHåkan cel Roșu al Suediei

Halsten Stenkilsson (n. 1050 – d. 1081) a fost regele Suediei și fiul regelui Stenkil al Suediei și a unei prințese suedeze. El a devenit rege după moartea tatălui său și este posibil să fi guvernat alături de fratele său Inge cel Bătrân al Suediei.

Nu se cunosc foarte multe despre viața sa. În lucrarea lui Adam de Bremen, el este raportat că ar fi fost ales rege după moartea celor doi pretendenți, însă a fost demis după o scurtă perioadă de timp. El a condus, împreună cu fratele său, Inge și au avut un sprijin printr-o scrisoare papală în 1081, de la Papa Grigore al VII-lea, care se referă la cei doi prinți prin inițialele A și I, și unde sunt numiți regii Västergötland. Cu toate acestea, regele A ar putea fi Håkan cel Roșu. Co-guvernarea sa împreună cu fratele său este menționată și în legenda Hervarar. El este văzut ca un rege politicos și vesel și ori de câte ori îi era prezentat un caz, el judeca corect, fapt pentru care suedezii i-au jelit moartea. El a fost tatăl co-guvernatorilor Philip Halstensson al Suediei și Inge cel Tânăr al Suediei.

  • Hervarar saga ok Heiðreks, Guðni Jónsson's og Bjarni Vilhjálmsson's edition at «Norrøne Tekster og Kvad».
  • The article Halsten in Nordisk familjebok (1909).
  • "Halsten", Nationalencyklopedin
  • Kaliff, A. (2001) Gothic Connections, Contacts between eastern Scandinavia and the southern Baltic coast 1000BC-500AD. Occasional Papers in Archaeology 26. Uppsala. p. 16.
  • Inge in Nationalencyklopedin