Gothelo I de Lotharingia Inferioară
Gothelo I de Lotharingia Inferioară | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 967 d.Hr. |
Decedat | (77 de ani)[2] |
Părinți | Godefroi I de Verdun[3] Matilda of Saxony[*][1] |
Frați și surori | Arnulf al II-lea de Flandra[1] Herman of Ename[*][1] Frederick, Count of Verdun[*][1] Godefroi al II-lea de Lotharingia Inferioară[1] Adalbero II of Verdun[*][1] Ermengarde of Verdun[*][1] |
Căsătorit cu | Urraca d'Ivrea[*] |
Copii | Godefroy al III-lea de Lorena[1] Gothelo al II-lea de Lotharingia Inferioară[1] Papa Ștefan al IX-lea[1] Oda of Verdun[*][1] Regelindis of Lower-Lorraine[*][1] Mathilde of Verdun[*] |
Ocupație | feudal[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duce al Lotaringiei Inferioare[*] (–)[1] duke of Upper Lotharingia[*] (–)[1] |
Familie nobiliară | Ardennes-Verdun dynasty[*] |
Modifică date / text |
Gothelo (sau Gozelo; supranumit cel Mare) (n. cca. 967 – d. 19 aprilie 1044) a fost duce de Lorena Inferioară de la 1023 și Superioară de la 1033. El a mai fost markgraf de Anvers din 1005 (sau 1008) și conte de Verdun.
Gothelo a fost fiul cel tânăr al contelui Godefroi I de Verdun cu Matilda, fiică a ducelui Herman de Saxonia din neamul Billungilor. La moartea tatălui său, el a primit Marca de Anvers și a devenit astfel vasal al fratelui său, Godefroi, care a devenit duce de Lotharingia Inferioară din 1012. El a succedat fratelui său din 1023, cu sprijinul împăratului Henric al II-lea, însă s-a lovit de o anumită opoziție până când noul împărat, Conrad al II-lea i-a forțat pe rebeli să se supună, în 1025. Atunci când Casa de Bar, care guverna în Lorena Superioară, s-a stins în 1033, odată cu moartea vărului său Frederic al III-lea, împăratul Conrad l-a numit pe Gothelo duce în ambele ducate lorene, astfel încât el a reușit să apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne).
În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent între Franța și Germania. Cu această ocazie, Odo a murit în luptă.
Gothelo a murit la 19 aprilie 1044 și a fost înmormântat în biserica abațială de la Bilsen. Fiul său Godefroi i-a succedat în Lorena Superioară, însă împăratul Henric al III-lea a refuzat să îi acorde acestuia și stăpânirea în Lorena Inferioară. Atunci când Godefroi s-a arătat nemulțumit față de decizia imperială, Henric a amenințat că va trece ducatul sub conducerea incompetentului frate al lui Godefroi, Gothelo al II-lea. Acest episod va cauza o îndelungată rebeliune în Lotharingia din partea aliaților lui Godefroi (conții de Flandra și Leuven) față de forțele imperiale (1044–1056).
Familia
[modificare | modificare sursă]Numele soției lui Gothelo nu este cunoscut, numele Barbei de Lebarten, fiind doar un fals grosolan al genealogiștilor ulteriori.[4][5] Gothelo a avut următorii copii:
- Godefroi cel Bărbos, duce de Lorena Superioară
- Gothelo, duce de Lorena Inferioară
- Frederic, devenit papă, ca Ștefan al IX-lea
- Regilinda, căsătorită cu contele Albert al II-lea de Namur
- Oda, căsătorită cu contele Lambert al II-lea de Leuven
- Matilda, căsătorită cu Henric I, conte palatin de Lotharingia
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d e f g h i j k l m n Medieval Lands, accesat în 42400 Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ Gozelo I der Große Herzog von Niederlothringen, The Peerage, accesat în
- ^ Medieval Lands, accesat în 2 decembrie 2400 Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ Ludwig Conrady in 'Die Geschichte des Hauses Nassau: Von den ältesten Zeiten bis zu den ersten Trägern des Namens Nassau', _Annalen des Vereins für nassauische Altertumskunde und Geschichtsforschung_ 26 (1894) 1-130 & table 132-133. (as cited by Leo van de Pas, 8 May 2009 in soc.genealogy.medieval http://groups.google.com/group/soc.genealogy.medieval/msg/ba0cead083940613)
- ^ Vezi și: Theodor Schliephake in _Geschichte von Nassau, von den ältesten Zeiten bis auf die Gegenwart, auf der Grundlage urkundlicher Quellenforschung_, vol. 1, Wiesbaden, 1866.