Generic (formație)
Generic (formație) | |
Date personale | |
---|---|
Modifică date / text |
Generic este o formație românească de muzică balcanică de restaurant cu valențe grecești, înființată în 1987.[1] Fondatorul formației este cântărețul și chitaristul Dan Ciotoi, originar din județul Dâmbovița. Generic este unul dintre cele mai de succes grupuri de muzică balcanică din România anilor '80, alături de Azur și Odeon.[2] Două dintre cele mai importante șlagăre ale grupului se numesc „S-a rupt lanțul de iubire” și „Banii n-aduc fericirea” (1990?).
Generic a debutat ca formație de restaurant și a avut un rol important în conturarea muzicii romanești.[3] Repertoriul inițial a cuprins preluări după muzica pop grecească, cărora li s-au adăugat noi seturi de versuri; ulterior au apărut și compoziții proprii. Formația a înregistrat primul album în 1987, pe casetă audio, dat fiind că imprimarea la casa de discuri Electrecord era interzisă interpreților de gen. Acest prim album, numit Rază de soare, s-a vândut în 700 de mii de exemplare.[4] Popularitatea grupului a scăzut după 1990, iar în jurul anului 2000 acesta a fost dizolvat. În anul 2009, s-a produs revenirea Genericului, prin pregătirea unui nou material discografic și organizarea unui număr de concerte. Noul album cu piese noi, intitulat Dacă m-aș îndrăgosti, apare la zece ani distanță față de discul precedent. În februarie 2009, albumul S-a rupt lanțul de iubire s-a vândut în 85 de mii de exemplare[4], împreună cu revistele Taifasuri și Etno TV Magazin. Generic este singura formatie care a susținut 6 concerte sold-out consecutive la Berăria H (în formula în care se regăseau Dan Ciotoi, Marius Vișinescu și Daniel Pană). Dan Ciotoi zicea în anul 2018 revistei Vice " Din 1990 ne-am lansat pe piață, când am scos și un album. Înainte de asta am cântat într-un restaurant. Noi cântam, dar nu foarte cunoscuți, doar pe plan local. Pentru că nici nu am scos nimic înainte de 1990. Am început de fapt mai devreme, prin 1983-1984. Dar nu ne gândeam pe atunci să lansăm ceva. Singura variantă era Electrecord-ul, dar nu am fost solicitați de ei și nu eram nici cunoscuți."
Referințe
[modificare | modificare sursă]- „Dan Ciotoi, omul care a inventat manelele”, articol publicat pe site-ul postului de televiziune Taraf TV
- Cobuz, Dana. [1], articol publicat în cotidianul Jurnalul Național (9 ianuarie 2006)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Ca la 25 de ani! Arhivat în , la Wayback Machine. - concert aniversar din 2012
- ^ „Formațiile Azur și Generic, în concert extraordinar”. Libertatea. . Accesat în .
- ^ Raluca Moisă (). „VIDEO Părinții manelelor revin pe scenă”. Adevărul. Accesat în .
- ^ a b Discografia Arhivat în , la Wayback Machine. formației Generic
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Site-ul formației Arhivat în , la Wayback Machine.
- Discografia formației Arhivat în , la Wayback Machine.