Canon biblic

Canonul biblic (sau canonul Scripturii) este lista cărților considerate a constitui Biblia într-o anumită comunitate religioasă, în iudaism sau creștinism. Termenul în sine a fost inventat de creștini, dar ideea apare în surse ebraice. Formularea internă a textului poate fi de asemenea specificată, de exemplu textul masoretic este textul canonic în iudaism.

În iudaism

Biblia ebraică (Vechiul Testament) a fost canonizată pentru evrei în jur de 100 d.Hr.^[1] Vocalele au fost adăugate în secolul XI d.Hr.^[2] (în mod obișnuit ebraica se scrie fără vocale, iar textul biblic nu conținea spații sau semne de punctuație^[3]).

În creștinism

Canonul Noului Testament

Abia ereticul Marcion a făcut prima încercare de a stabili un canon al Noului Testament — până la Marcion Noul Testament nu exista drept carte, ci doar ca scrieri separate și nu mereu aceleași.^[4]

Canonul muratorian, document anonim scris de un creștin, datând probabil de la sfârșitul sec. al II-lea, probabil din vest (eventual din Roma), nu acceptă Epistola către evrei, Epistola catolică a lui Iacob, 1 Petru și 2 Petru și 3 Ioan, dar acceptă Apocalipsa lui Petru și Înțelepciunea lui Solomon drept scriptură.^[5]

Epistola lui Barnaba și Păstorul lui Hermas sunt prezente în Codex Sinaiticus, dar au fost mai târziu abandonate, de exemplu Păstorul lui Hermas a fost abandonată pe motiv că ar fi prea recentă.^[5]

Cărți care au fost foarte aproape de a fi definitiv incluse în acest canon, dar în cele din urmă au ratat includerea: Evanghelia după Petru și Apocalipsa lui Petru, prima pe motiv că ar putea fi interpretată docetic iar ultima pe motiv că descrie prea simplist și literal viața de apoi.^[5] Unii Părinți ai Bisericii erau de părere că Apocalipsa lui Petru trebuie considerată drept scriptură, ca egală cu Apocalipsa lui Ioan sau chiar ca preferată față de Apocalipsa lui Ioan.^[5]

Cărți care aproape au ratat includerea în canon: Epistola către evrei, pe motiv că n-a fost semnată de Apostolul Pavel și Apocalipsa lui Ioan, pe motiv că mileniul Împărăției lui Dumnezeu este redat în mod prea simplist și literal.^[5]

În canonul Noului Testament au fost incluse cărți care erau: vechi, apostolice (scrise de apostoli sau de asociați ai apostolilor), populare și în mod special ortodoxe (adică erau conforme cu învățăturile taberei ortodoxe sau proto-ortodoxe).^[5] De aceea evangheliilor, deși au fost scrise anonim, le-au fost aplicate nume de apostoli sau de asociați ai apostolilor, altfel ele n-ar fi putut fi incluse în canon.^[5]

Prima mențiune a celor 27 de cărți care compun azi Noul Testament și numai a lor datează din anul 367, într-o scrisoare a lui Atanasie din Alexandria, la circa trei sute de ani după scrierea acestor cărți.^[5] Canonul era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele.^[5] Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul al V-lea.^[5]

Autenticitatea cărților din Noul Testament

Numai 8 din cele 27 de cărți sunt în mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite^[6] și anume șapte din epistolele pauline și Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deși nu e clar cine era acel Ioan, de exemplu nu știm dacă era apostol).^[5] Cele șapte epistole sunt ortonime (adică numele autorului este corect redat de tradiție), iar Apocalipsa este omonimă (adică scrisă de cineva care avea același nume cu autorul atribuit ei în mod tradițional).^[7]

Canoanele oficiale ale Bibliei

Canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial în protestantism de Martin Luther (n. 1483 d. 1546) și de Conciliul Tridentin pentru Biserica Catolică, conciliu care a avut loc între 1545 și 1563.^[5] Până atunci niciun conciliu ecumenic nu se pronunțase în această privință.^[5]

Sinodul de la Ierusalim (1672) a stabilit canonul Bibliei pentru bisericile ortodoxe. Acest sinod a aprobat același canon al Noului Testament ca cel catolic, dar a aprobat un canon diferit în ce privește Vechiul Testament.^[8]

De remarcat că Luther a marcat patru cărți din Noul Testament drept „Antilegomena”: Epistola către evrei, Epistola catolică a lui Iacob, Epistola catolică a lui Iuda și Apocalipsa lui Ioan.^[9]^[10] Luteranii de azi le numesc deuterocanonice în loc de Antilegomena.^[9]

Note

^ Fagan, Brian M., and Charlotte Beck, The Oxford Companion to Archeology, entry on the "Dead sea scrolls", Oxford University Press, 1996.
^ Baden, Joel S. The Book of Genesis: An Online Bible Study; Session 1, January 18, 2021 pe YouTube Yale Bible Study (Studiu biblic de la Universitatea Yale). Citat: „Okay, now let's say you had a text of only constants that was super important, 9:43 and you wanna make sure that everyone pronounces every word exactly right. 9:48 You don't have to worry about the consonants, they've been set for years, you wanna ensure that there's no mistakes, 9:53 and that everyone's on the same page. Nobody says, on thy beginning. So the next step is obvious, 9:59 you've gotta find a way to write the vowels in among all of those consonants that are already there. 10:05 And that's exactly what happened in the 11th century AD.”
^ Dabija, Nicoleta (2011). „Hermeneutica încrederii în textul biblic. Moshe Idel” (PDF). În Munteanu, Eugen. Receptarea Sfintei Scripturi. Iași: Ed. Univ. Alexandru Ioan Cuza. p. 173. ISBN 978-973-640-659-1.
^ BeDuhn, Jason (2013). The First New Testament: Marcion's Scriptural Canon. Religion (Polebridge Press). Polebridge Press. ISBN 978-1-59815-131-2. Accesat în 10 iulie 2023.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.
^ Burton, Julie (9 martie 2009). „Controversial Book Sheds New Light on Life of Jesus”. Reuters. Arhivat din original la 21 octombrie 2012. Accesat în 22 iulie 2019.
^ Ehrman, Bart D. (2011). „A World of Deceptions and Forgeries. The Terms of the Debate.”. FORGED: Writing in the Name of God—Why the Bible's Authors Are Not Who We Think They Are (EPUB)|format= necesită |url= (ajutor) (în engleză) (ed. First Edition. EPub). New York: HarperCollins e-books. pp. 28–29. ISBN 978-0-06-207863-6. Arhivat din original la 15 februarie 2012. Accesat în 2 septembrie 2011.
^ Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The History of Creeds. § 17. The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.
^ ^a ^b Lutheran Cyclopedia: Canon: "6. Throughout the Middle Ages there was no doubt as to the divine character of any book of the NT. Luther again pointed to the distinction between homologoumena and antilegomena* (followed by M. Chemnitz* and M. Flacius*). The later dogmaticians let this distinction recede into the background. Instead of antilegomena they use the term deuterocanonical. Rationalists use the word canon in the sense of list. Lutherans in America followed Luther and held that the distinction between homologoumena and antilegomena must not be suppressed. But caution must be exercised not to exaggerate the distinction."
^ Luther's Antilegomena at bible-researcher.com

Legături externe

Prof. Dale Martin, Noul Testament - De la scrieri la canon 4/5 pe YouTube, curs de la Universitatea Yale

[1] Fagan, Brian M., and Charlotte Beck, The Oxford Companion to Archeology, entry on the "Dead sea scrolls", Oxford University Press, 1996.

[2] Baden, Joel S. The Book of Genesis: An Online Bible Study; Session 1, January 18, 2021 pe YouTube Yale Bible Study (Studiu biblic de la Universitatea Yale). Citat: „Okay, now let's say you had a text of only constants that was super important, 9:43 and you wanna make sure that everyone pronounces every word exactly right. 9:48 You don't have to worry about the consonants, they've been set for years, you wanna ensure that there's no mistakes, 9:53 and that everyone's on the same page. Nobody says, on thy beginning. So the next step is obvious, 9:59 you've gotta find a way to write the vowels in among all of those consonants that are already there. 10:05 And that's exactly what happened in the 11th century AD.”

[Munteanu_2011_p.-3] Dabija, Nicoleta (2011). „Hermeneutica încrederii în textul biblic. Moshe Idel” (PDF). În Munteanu, Eugen. Receptarea Sfintei Scripturi. Iași: Ed. Univ. Alexandru Ioan Cuza. p. 173. ISBN 978-973-640-659-1.

[BeDuhn_2013_p.-4] BeDuhn, Jason (2013). The First New Testament: Marcion's Scriptural Canon. Religion (Polebridge Press). Polebridge Press. ISBN 978-1-59815-131-2. Accesat în 10 iulie 2023.

[historybible12-5] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.

[Reuters_2012-6] Burton, Julie (9 martie 2009). „Controversial Book Sheds New Light on Life of Jesus”. Reuters. Arhivat din original la 21 octombrie 2012. Accesat în 22 iulie 2019.

[7] Ehrman, Bart D. (2011). „A World of Deceptions and Forgeries. The Terms of the Debate.”. FORGED: Writing in the Name of God—Why the Bible's Authors Are Not Who We Think They Are (EPUB)|format= necesită |url= (ajutor) (în engleză) (ed. First Edition. EPub). New York: HarperCollins e-books. pp. 28–29. ISBN 978-0-06-207863-6. Arhivat din original la 15 februarie 2012. Accesat în 2 septembrie 2011.

[8] Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The History of Creeds. § 17. The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.

[luteranii-9] Lutheran Cyclopedia: Canon: "6. Throughout the Middle Ages there was no doubt as to the divine character of any book of the NT. Luther again pointed to the distinction between homologoumena and antilegomena* (followed by M. Chemnitz* and M. Flacius*). The later dogmaticians let this distinction recede into the background. Instead of antilegomena they use the term deuterocanonical. Rationalists use the word canon in the sense of list. Lutherans in America followed Luther and held that the distinction between homologoumena and antilegomena must not be suppressed. But caution must be exercised not to exaggerate the distinction."

[10] Luther's Antilegomena at bible-researcher.com

[1]