Alegeri legislative în Norvegia, 2005

Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări. Trebuie pus(ă) în formatul standard. Marcat din iunie 2010. Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din iunie 2010.  Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

În anul 2005 în Norvegia alegerile s-au efectuat pe data de 12 septembrie. Peste 3,4 milioane de norvegieni s-au prezentat la urne pentru a alege membrii Stortingului. Noul Storting este alcătuit din 169 de membri. Alegerile au fost câștigate de opoziția de stânga reprezentată de așa-numita Coaliție a Roșiilor și a Verzilor, care ocupă 87 de locuri, dintre care doar Partidul Laburist a obținut 61 de locuri. Coaliția de centru-dreapta aflată la guvernare a câștigat 44 de locuri și partidul Progresist populist a câștigat 38 de locuri devenind cel mai mare partid opozant. Prezența la vot a fost de 71,1 % și a crescut cu două procente comparativ cu 2001.

Înainte de alegeri, primul Ministru Kjell Magne Bondevik a condus o coaliție formată din Partidul Conservator (38 de locuri), Partidul Creștin (22 de locuri plus primul ministru) și Liberalii (2 locuri) și s-a bucurat și de sprijinul Partidului Progress.

Divizia coaliției a dus la o retragere temporară a sprijinului acordat de Partidul Progress în noiembrie 2004 pe motivul că aceasta a considerat subfinanțarea sistemului sanitar de către Guvern. Acest partid a revenit, însă, mai târziu în coaliție, în urma unor înțelegeri. Guvernul a atras critici cu privire la manipularea cutremului din Oceanul Indian (2004), unde numeroși norvegieni au murit. Primul ministru a admis greșelile guvernului său și a reacțiilor întârziate cu privire la dezastru.

Problema școlilor private a fost controversată în 2005.Partidul Laburist, Partid Socialist de Stânga și Partidul Central s-au opus și doreau respingerea planului guvernului de a permite în sistemul privat de educație alte școli decât cele care oferă o educație „alternativă”, sau cele bazate pe convingeri religioase. În mijlocul unui declin în popularitatea personală a primului ministru, sondajele de opinie la începutul anului 2005 au indicat un avans clar pentru Partidul Laburist. Liderul acesteiuia, Jens Stoltenberg, a fost prim-ministru din martie 2000 până în octombrie 2001, și s-a bucurat de sprijinul publicului larg în alegerile premergătoare. Sondajele sugerează că Partidele Muncii,Socialist de stânga și cel al Părții Centrale ar putea forma o coaliție roșu-verde, care ar forma o majoritate în Storting. Partidul Laburist și Partidul Socialist de Stânga s-au angajat să mențină loialitatea lor cu Partidul Central,chiar dacă acest lucru nu va duce la o majoritate.

În iunie, liderul Partidului Progresist, Carl I. Hagen, a declarat că partidul său nu va sprijini o nouă coaliție, dacă Bondevik va fi reales ca prim-ministru după alegeri, subliniind implicit că Erna Solberg, lider al Partidului Conservator, ar fi cea mai bună candidată. Cu o săptămână înainte de alegeri, Partidul Socialist de Stânga a avut o scădere în popularitate în sondajele efectuate în acea perioadă. Liberalii și Partidului Conservator au crescut în popularitate în sondaje. Începând din 11 septembrie 2005, cu o zi înainte de alegeri, sondajele de opinie au indicat o cursă nesatisfăcătoare între dreapta și Coaliția Roșiilor și a Verzilor. S-au efectuat exit-polluri din 10 august până în 9 noiembrie 2005, concomitent cu votul anticipat. 452488 de voturi au fost exprimate în prealabil, o scădere de aproximativ 52000 față de alegerile din 2001.

• Coaliția Roșiilor și a Verzilor a fost câștigătoarea alegerilor și a format un guvern majoritar, cu Jens Stoltenberg ca prim-ministru, pe 17 octombrie 2005, adoptând rapid bugetul pe anul 2006 propus de vechiul guvern.
• Partidul Laburist a obținut un rezultat care l-a adus înapoi în poziția de „cel mai mare partid din Norvegia, nu doar cel mai mare dintre cele multe mijlocii”.
• Partidul Progresist a obținut cel mai bun rezultat din istoria sa, depășind Conservatorii cu o marjă largă și de a deveni aproape la fel de mare ca și Guvernul împreună cu Bondevik.
• Partidul Liberal a câștigat un număr mare de locuri în alegeri, fiind cel mai reușit rezultat din 1965 și până în prezent.

• Partidele nesocialiste au suferit o înfrângere dureroasă, cu aproape jumătate din voturile pentru partidul Progresist, care a fost în măsură să ofere doar un sprijin extern pentru guvernul Bondevik; alte părți au evitat orice posibilă includere formală în coaliția guvernamentală în multe probleme.
• Partidul Conservator a pierdut o mare parte din voturi și nu mai sunt cel mai mare partid nesocialist, depășit de Partidul Progresist.
• Partidul Creștin-Democrat aproape că și-a înjumătățit voturile, și a suferit una dintre cele mai grave înfrângeri.
• Partidul de Coastă și-a pierdut singurul reprezentant în parlament.
• Alianța verde nu a reușit să obțină niciun loc în parlament.

• Sitter, Nick (2006). „Norway's Storting Election of September 2005: Back to the Left?”. West European Politics. 29 (3): 573–580. doi:10.1080/01402380600620700.