pregeta

Probably from a Vulgar Latin root *prigitāre, from Late Latin pīgritārī, present active infinitive of pīgritor, from Latin pīgrō. Less likely from a root *prae-agitāre < prae + agitāre.

• IPA^(key): /pre.d͡ʒeˈta/
• Rhymes: -a
• Hyphenation: pre‧ge‧ta

a pregeta (third-person singular present pregetă, past participle pregetat) 1st conj.

1. (intransitive, now literary, chiefly in the negative) to waver, hesitate

   Synonyms: ezita, (mostly informal) se codi, (literary) șovăi

2. (intransitive, uncommon) to cease

   Synonyms: înceta, termina

   • 1902, “Societatea istorică română”, in Revista pentru istorie, archeologie și filologie [Magazine for history, archaeology and philology], Bucharest, page 5:

     […] Societatea istorică română nu va pregeta nicĭ odată a urmări, în cercetările vecinilor ca și în studiile învĕțaților din țĕrĭ depărtate, tot ce se va scrie despre trecutul ca și despre presintele neamuluĭ românesc.

     […] the Romanian historical society will never cease to follow, in the research of our neighbours as well as in the studies of the learned from distant countries, everything that will be written about the past as well as the present of the Romanian people.

   • 1937 February 15, George Lesnea, “Beție [Intoxication]”, in Însemnări ieșene‎^[1], volume 3, number 4, Iași, translation of original by Sergei Yesenin, page 3:

     Albastra dormitare-a tinii
     Să mi-o răsfeți voi pregeta.

     The bluish slumber of the dirt
     For me will you caress no more.

   • 1942, Gheorghe Tudoranu, “Pățania lui Vasilică [Vasilică’s mishap]”, in Cetatea Moldovei, number 6, page 297:

     Hăituiala nu pregeta nici ziua, nici noaptea.

     The hounding around would cease neither in the daylight nor at night.

3. (transitive, obsolete) to spare oneself an effort

• pregeta in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)