Sari la conținut

Ion Negulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Negulescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Turnu Măgurele, Teleorman, România Modificați la Wikidata
Decedat (62 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Generalul Ion Negulescu.

C. P. Ion Negulescu (n. 1 aprilie 1887, Turnu Măgurele – d. 1 aprilie 1949, Închisoarea Jilava) a fost un general român, care a îndeplinit funcția de Ministru al Războiului în Guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).[1]

Ion Negulescu s-a născut la data de 1 aprilie 1887, în orașul Turnu Măgurele. Grade: sublocotenent - 01.07.1908, locotenent - 01.10.1911, căpitan - 01.04.1916, maior - 01.09.1917, locotenent-colonel - 10.05.1923, colonel - 01.10.1929, general - 01.04.1937.

Participant la Primul Război Mondial, a comandat o baterie de artilerie grea, cu care s-a remarcat în bătăliile de la “Porțile Moldovei”.

A fost înaintat la gradul de general de divizie cu începere de la data de 8 iunie 1940.[2]

În perioada 4 iunie 1941 - 6 decembrie 1944 generalul de corp de armată Ion Negulescu a fost comandantul Corpului de Grăniceri. A apărat satele bucovinene de jafurile, violurile și distrugerile soldaților sovietici și a încurajat mișcarea de rezistență din zonă.

A îndeplinit apoi funcția de Ministru al Războiului în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu (7 decembrie 1944 – 6 martie 1945).

După instalarea guvernului Petru Groza generalul de corp de armată Ioan Negulescu a fost trecut din oficiu în poziția de rezervă, alături de alți generali, prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.[3]

A fost arestat la 29 decembrie 1948, fiind acuzat de apartenență la “Mișcarea Națională de Rezistență”, murind în penitenciarul Jilava la 1 aprilie 1949.

A fost decorat cu Ordinul “Coroana României” clasa a III-a.

  1. ^ „Agentia Nationala de Presa AGERPRES”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Decretul Regal nr. 1.928 din 7 iunie 1940 pentru înălțarea în grad a unor ofițeri generali, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.829.
  3. ^ Decretul regal nr. 860 din 24 martie 1945 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 70 din 26 martie 1945, partea I-a, p. 2.259.
  4. ^ Decretul Regal nr. 1.905 din 8 iunie 1940 pentru numiri de membri ai ordinului „Steaua României”, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.783.


Predecesor:
gen. Constantin Sănătescu
Ministru al Războiului
7 decembrie 19446 martie 1945
Succesor:
gen. Vasile Constantin Vasiliu Rașcanu