Stonehenge
Patrimoniul Mondial UNESCO
Stonehenge
ȚaraMarea Britanie
Unitate administrativăAmesbury, Amesbury[*][[Amesbury (civil parish in Wiltshire, England, UK)|​]] Modificați la Wikidata
Tipcultural
Criteriireprezintă o capodoperă a geniului creator uman, (ii), unic unei tradiții culturale Modificați la Wikidata
Referință373
Regiunea**Europa și America de Nord
Anul1986 (Sesiunea a 10-a)
Stonehenge se află în Regatul Unit
Stonehenge
Stonehenge
Stonehenge (Regatul Unit)
Poziția geografică
Coordonate51°10′44″N 1°49′34″W ({{PAGENAME}}) / 51.178888888889°N 1.8261111111111°V Modificați la Wikidata
* Lista Patrimonului Mondial
** Regiunile după clasificarea UNESCO

Stonehenge este un monument neolitic în Anglia, în comitatul Wiltshire.

Wiltshire pe harta Marii Britanii

Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul de Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatră (megaliți - menhire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Deasupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie micacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de „găurile lui Aubrey” (după numele celui care le-a descoperit, John Aubrey). Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

Planul ansamblului astăzi

Planul actual al ansamblului

modificare

Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.H. Este construit din pietre cu înălțime de 6 metri și greutate de până la 50 de tone, aduse aici, probabil, de la o distanță de 322 km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care l-au construit aveau cunoștințe de astronomie, și că ziua de 21 iunie (Solstițiul de vară) avea o semnificație deosebită, probabil, religioasă.

Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra, iar oamenii sunt muritori precum lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatră și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumită poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonehenge-ului de lemn, unde, la asfințit, se rugau din nou la zeul lor. Noaptea sărbătoreau.

 
Ceremonie organizată de druizi în prezent

Anul construcției

modificare

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscută a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi, cea din anul 1600 î.Hr. Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n. La 18 decembrie 2011, geologii de la Universitatea din Leicester și Muzeul Național din Țara Galilor au anunțat descoperirea sursei exacte a rocii folosite pentru construcția complexului. Cercetătorii au identificat sursa situată la 70 de metri, în Craig-y-Rhos Felin lângă Pont Saeson în nordul Pembrokeshire (situat la 220 km de Stonehenge).

 
Solstițiu la Stonehenge

Locație

modificare

Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se află în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de orașul Amesbury, Wiltshire, în sudul Angliei.

Stonehenge a fost subiectul multor teorii cu privire la originea sa, variind de la arheologie la explicații din mitologie sau paranormale. Mulți istorici au fost influențați în explicațiile lor de poveștile populare supranaturale. Unele legende susțin ca Merlin a pus un uriaș să construiască structura de piatră pentru el sau că le-a transportat printr-o magie de la Muntele Killaraus în Irlanda, în timp ce alții consideră că responsabil este Diavolul. Henry de Huntingdon a fost primul care a scris despre Stonehenge în jurul anului 1130, și mai apoi, Geoffrey de Monmouth a fost primul care a făcut asocieri fanteziste cu Merlin. Potrivit cărții lui Geoffrey, Historia Regum Britanniae, Merlin, folosindu-se de magie a luat cercul de la locul său original din Irlanda, din porunca lui Aurelius Ambrosius, pentru a servi ca loc de înmormântare pentru prinții Marii Britanii.

În 1655, arhitectul John Webb, scriind în numele fostului său superior, Inigo Jones, a susținut că Stonehenge a fost un templu roman, dedicat lui Caelus, (nume latin dat zeului grec al cerurilor, Uranus), și a fost construit folosind ordinul toscan. Comentatori ulteriori au susținut că danezii au fost aceia care l-au ridicat. Într-adevăr, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, așezarea a fost atribuită saxonilor sau altor societăți relativ recente.

Primul efort academic de cercetare și de înțelegere a monumentului a fost făcut în jurul anului 1640 de către John Aubrey. El a declarat Stonehenge-ul ca muncă a druizilor. Acest punct de vedere a fost foarte popularizat de William Stukeley. Aubrey, a contribuit și cu primele desene cu măsurători ale așezării, care au permis o analiză mai amplă a formei și a semnificației. Pornind de la acest lucru, el a putut să demonstreze rolul astronomic sau calendaristic pe care l-ar fi putut avea așezarea pietrelor. Arhitectul John Wood a fost însă primul care a efectuat o anchetă cu adevărat exactă a Stonehenge-ului în 1740. Cu toate acestea, interpretarea monumentului ca fiind un loc al ritualurilor păgâne a fost vehement atacată de Stukeley care nu i-a văzut pe druizi ca păgâni, ci ca patriarhi biblici.

Până la începutul secolului al XIX-lea, John Lubbock, a atribuit monumentul epocii bronzului, datorită obiectelor de bronz găsite în movilele din apropiere.

De-a lungul secolului XX, Stonehenge a început să fie utilizat ca un loc de semnificație religioasă, de această dată de către adepții New Age și ai cultelor neopăgâne.

Legături externe

modificare