Literatura română a secolului al XVIII-lea

Retorica religioasă își atinge excelența la începutul veacului în figura lui Antim Ivireanu cu „Didahiile” sale. ^[1]

Cronicarii moldoveni ai secolului sunt: Ion Neculce, Axinte Uricariul, grecul Amiras, diacul Nicolae Muste sau Ienache Kogălniceanu. ^[2]

Tot în acest timp scriu cronici muntene Radu Popescu („Cronica Bălenilor”), Radu Greceanu, stolnicul Constantin Cantacuzino („Istoria Țării Românești”) și Ienăchiță Văcărescu („Istorie a preaputernicilor împărați”, care, deși scrisă în secolul al XVIII-lea, se publică în veacul următor). ^[3]

Dimitrie Cantemir își manifestă activitatea literară în acest secol și publică „Istoria imperiului otoman”(1714-1716), „Istoria ieroglifică”(1703-1705), „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”(1719-1722) și „Descrierea Moldovei”(1714-1716). ^[4]

Se continuă traducerea masivă de literatură străină, de pildă „Troada” („Roman de Troie” scrisă de Benoât de Sainte-Maure), „Halima” sau „Odiseea” lui Homer. ^[5]

În poezie un brașovean, Teodor Ivanovici Corbe, publică Psaltirea în versuri, iar pitarul Hristache, Ienăchiță Văcărescu, Alecu Văcărescu și Matei Milu își manifestă activitatea literară. ^[6]

La sfârșitul secolului, clasicismul și iluminismul pătrund în Țările Române îndeosebi prin intermediul Școlii Ardelene cu reprezentanți precum Samuil Micu-Klein, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Budai Deleanu.