Pitarul Hristache

Hristache era un mic boier, care a trăit probabil în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790).^[2] Nu se cunosc alte amănunte referitoare la viața sa.^[3] Pitarul Hristache a scris în 1817 o cronică romanțată în versuri, intitulată Istoria faptelor lui Mavroghene Vodă și a răzmiriței din timpul lui, pe la 1790,^[4] folosind probabil o cronică versificată mai veche care s-a păstrat^[3] sau cronica lui Dionisie Fotino, în care a relatat într-un mod senzaționalist întâmplările petrecute în timpul domniei lui Mavrogheni.^[2]

Istoria... nu urmărește o reconstituire istorică a epocii, ci evocă unele întâmplări ieșite din comun utile pentru a contura portretul unui domnitor bizar.^[2] Cronica este împărțită în două momente epice: perioada de până la Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) în care autorul prezintă cu ironie activitatea unui domnitor imprevizibil, plin de ciudățenii, și perioada războiului, în care atitudinea autorului față de Mavrogheni se schimbă, înfățișându-l de această dată ca un conducător energic și înțelept, care-i împiedică pe turci să jefuiască Țara Românească.^[2]

Cu toate că este o scriere subiectivă,^[5] cronica versificată a pitarului Hristache este, în opinia istoricului literar Dumitru Murărașu, „un interesant document al vremii”.^[3] Cronicarul realizează un portret plastic, plin de culoare, al domnitorului și un portret burlesc al caimacamului temporar Dimitrăchiță Turnavitu, descriind întâmplări importante precum intrarea turcilor în București.^[5]

Hristache folosește un vers scurt în stil popular,^[3] cu o rimă ușoară, uneori forțată. Ritmul povestirii este unul alert. Limbajul familiar și plin de un umor, specific mahalalelor bucureștene, prefigurează stilul lui Anton Pann,^[5] în timp ce descrierea unor situații comice conține asemănări cu epopeea lui Ion Budai Deleanu.^[3] Cronica lui Hristache este alcătuită din numeroase descrieri, cu tentă hiperbolizantă, în care autorul face exces de epitete.^[5] Autorul dovedește o mare dragoste de țară și simpatie pentru poporul său, manifestând în același timp o ură puternică împotriva grecilor și nemților veniți ca să ajute țara, dar interesați în realitate doar de propria căpătuială.^[6]

Analizând unele asemănări istorico-literare și lingvistice, istoricul literar Neculai Alexandru Ursu a susținut că pitarul Hristache ar putea fi pitarul H. Ioanide, care a colaborat cu versuri și proză, în perioada 1841-1844, în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură.^[5][7]

În prezent o stradă din sectorul 1 al municipiului București, care intersectează Calea Dorobanților dinspre est, poartă denumirea Hristache Pitarul.

• Istoria faptelor lui Mavroghene Vodă și a răzmiriței din timpul lui, pe la 1790. Scrisă la 1817, ediție îngrijită de Cezar Bolliac, în Buciumul, anul I, 1863, nr. 7 și 9-10; reprodusă în V. A. Urechia, Istoria românilor, vol. III, Inst. de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1893, pp. 451-462;
• Povestea mavroghenească, introducere și note de Gheorghe Adamescu, Müller, București, [1896];
• Cronici și povestiri românești versificate, studiu și ediție critică de Dan Simonescu, București, 1967, pp. 258-281.

• Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 740. ISBN: 973-697-758-7
• Constantin Teodorovici, „Hristache, pitarul”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, pp. 442-443.
• Gheorghe Perian, A doua tradiție. Poezia naivă românescă de la origini până la Anton Pann, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pp. 49-52.