orizont
Variante
Etimologie
Din latină horizon, horizontis, neogreacă οριζον (orízon), germană Horizont, italiană orizzonte, franceză horizon.
Pronunție
- AFI: /o.ri'zont/
Substantiv
| Declinarea substantivului orizont | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | orizont | orizonturi |
| Articulat | orizontul | orizonturile |
| Genitiv-Dativ | orizontului | orizonturilor |
| Vocativ | orizontule | orizonturilor |
- linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare.
- (fig.) întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual.
- (geol.) strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol.
- strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj.
- totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal.
- (în artele plastice și în teatru) fundal.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online