Cifră Regală
În heraldica modernă, Cifra Regală (uneori numită și monogramă regală) este un însemn, de forma unei monograme, al Suveranului (rege, regină sau principe) care domnește peste un anumit teritoriu. Însemnul constă, de regulă, din inițialele numelui și titlului monarhului, intersectate stilizat și timbrate (acoperite) cu o coroană. În cazul în care cifra aparține unui împărat sau unei împărătese, el poartă denumirea de Cifra Imperial.
În sistemul folosit, în mod obișnuit, de către diversele teritorii ce compun Commonwealth-ul britanic („Comunitatea Națiunilor” al căror Suveran este Regele Marii Britanii), titlul este abreviat prin litera R (de la „Rex” sau „Regina”, cuvintele latinești care înseamnă „rege”, respectiv „regină”). Înainte, pe vremea existenței Imperiului Britanic, litera I desemna cuvintele latinești „Imperator” sau „Imperatrix”, deoarece monarhul britanic deținea și titlul de Împărat (sau Împărăteasă) a Indiilor.
Cifra Regal apare (sculptat, pictat, imprimat sau sub formă de timbru sec) pe unele clădiri oficiale, pe documente de stat sau pe cele emise de Suveran, fiind folosit de departamentele guvernamentale sub formă de sigiliu.
În unele cazuri, un membru al unei Familii Regale poate deține atât o cifra individual, cât și unul comun cu soțul sau soția (Principele Consort).
Cifra Regală pe drapelul tricolor al României
[modificare | modificare sursă]Cifra Regelui României se aplică (în formă brodată sau imprimată) la colțurile drapelelor de luptă utilizate de Armata Română, în centrul cărora se găsește Stema Regală, varianta mare. De obicei, numai drapelele militare poartă Stema și Cifrul, cele civile fiind simplul tricolor.
În decursul timpului, Cifra Regală aplicat în colțurile drapelelor variază (după urcarea sa pe Tron, fiecare Rege oferă unităților militare drapele purtând propriul cifru). De aceea, drapelele istorice românești din perioada sfârșitului Primului Război Mondial și momentul făuririi României Mari (anii 1918-1922), drapele frecvent văzute la defilările militare de azi, poartă cifrul MS Regelui Ferdinand I (două litere F juxtapuse, andosate și unite la bază).
Cifra Regală pe avioanele militare
[modificare | modificare sursă]Cocarda tricoloră a Forțelor Aeriene Regale române din Al Doilea Război Mondial conține, în formă simplificată, cifra MS Regelui Mihai I. Semnul poate fi observat și în zilele noastre pe unele avioane aflate în utilizare, cum sunt cele ale formației Iacării Acrobați, prezente frecvent la diversele mitinguri aviatice.[1]
Cifrele Regale ale Regilor și Principilor României
[modificare | modificare sursă]-
Cifra Regală de forma literei „C”, folosit de Domnitorul Cuza și păstrat, apoi, o perioadă, de Domnitorul Carol I
-
Cifra comună a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a României
-
Cifra Reginei Maria a României, varianta 1
-
Cifra Reginei Maria a României, varianta 2
-
Cifra Reginei Maria a României, varianta 3
-
Cifra Reginei Maria a României, varianta 4
-
Cifra comună a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a României
-
Cifra Regelui Mihai I al României (1927-1930)
-
Cifra Regelui Carol al II-lea (două litere C juxtapuse și andosate) împodobește marchizele de la Palatul Regal din București.
-
Cifra Principesei Elisabeta a României, Regină a Greciei
-
Cifra Principelui Nicolae al României (Principe Regent între 1927-1930) fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României.
-
Reconstrucția digitală a Cifrei Regale a Regelui Mihai I al României, din a doua domnie (1940-1947), înconjurat de un cerc și încoronat - așa cum apare pe unele documente și artefacte
-
Reconstrucția digitală a Cifrei Regale a Regelui Mihai I al României, din a doua domnie (1940-1947), cu I-uri rotite, înconjurat de un cerc și încoronat - așa cum apare pe drapelul militar al României
-
Reconstrucția digitală a Cifrei Regale a Regelui Mihai I al României, din a doua domnie (1940-1947), cu I-uri rotite, înconjurat de un cerc, frunze de stejar și încoronat - așa cum apare pe drapelul militar al României
-
Decretul Regal nr. 3088 din 9 septembrie 1940, cu prezentarea Cifrei Regale a Regelui Mihai I
-
Cifra Regelui Mihai, realizat din lumânări, în semn de omagiu, pe trotuarul din fața Palatului Regal din București, chiar în seara zilei de 5 decembrie 2017
-
Cifra Principesei Ana de Bourbon-Parma, Regină a României
-
Cifra lui Nicolae al României (Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills), nepot al Regelui Mihai.
Cifrele Regale străine
[modificare | modificare sursă]-
Cifra Regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, „Regele-Soare”
-
Cifra Împăratului Napoleon I Bonaparte
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesa Elisabeta a României
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regina Maria a Iugoslaviei, născută Principesa Maria („Mignon”) a României
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regele Simeon al II-lea al Bulgariei
-
Cifra Regală a Majestății Sale Juan Carlos I al Spaniei
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regina Sofía a Spaniei
-
Cifra Regală a Majestății Sale Regele Filip al VI-lea al Spaniei
-
Cifra Alteței Sale Regale Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei
-
Cifra Imperială a Marii Ducese Maria Vladimirovna, împărăteasa de jure a Rusiei
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Formă de guvernământ
- Monarhia în România
- Familia Regală a României
- Însemnele regalității române
- Drapelul României
Referințe
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Sandra Gătejeanu Gheorghe - Eticheta regală, Editura Curtea Veche, București, 2014, ISBN 978-606-588-742-8