Barkuk: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 29 iunie 2013 00:02

Al Malik az-Zahir Saif ad-Din Barkuk ibn Anas (sau Barquq, în arabă:المالك الظاهر سيف الدين برقوق, circa 1339 - iunie 1399) supranumit și Al Usman al-Yalbughawi, a fost sultan mameluc al Sultanatului Egiptului, cel dintâi din "dinastia" Burdjită. ^[1] A domnit între anii 1382-1389 și 1390-1399. A fost cerchez ca și majoritatea sultanilor burdjiți ^[2] (regimul burdjit se numea de aceea și Dawlat al Djarkas - statul cerchezilor).

Originea si ascensiunea

Cerchez de origine, cioban, fiu al unui tată musulman ,^[3]pe nume Anas ^[4], Saif ad Din a fost răpit în copilărie și apoi vândut la un târg de sclavi în Crimeea, apoi adus în Egipt ca rob ("adjlab" = import recent), prin anul 1363 de către negustorul de sclavi numit Hawadja Osman ibn Musafir.^[5] După o perioadă de învățătură coranică și în limba arabă, și de deprindere a artelor militare, în care s-a distins în mod deosebit, Barkuk a fost recrutat la oaste de către emirul Yalbogha Al Umari, care fusese tutorele sultanului și mâna lui dreaptă. De aceea Barkuk a fost supranumit și „al Yalbughawi”. Numele Barkuk înseamnă „prună”.

Din anul 1341 sultanatul mameluc al Egiptului era guvernat de urmașii lui Al-Nassir Muhammad, dar nici unul din ei nu s-a dovedit suficient de puternic pentru a exercita un control eficient. Mulți din ei erau minori la data înscăunării și erau manevrați de diversele facțiuni mameluce aflate în rivalitate. După mai mulți ani de detențiune și exil la Kerak, în Transiordania, ^[6]după moartea crudului Yalbogha, care, fusese ucis de proprii săi mameluci, în 1373 lui Barkuk i s-a permis să revină la Cairo,^[7]fiind promovat mentor al copiilor sultanului Al Ashraf Sha'ban înălțat în cele din urmă la rangul de emir și mai marele grajdurilor regale.,^[8] În anul 1377 când sultanul al-Ashraf Sha'ban, , a fost detronat și asasinat, complotiști mameluci din regimentul Al Burdjiya (adică din citadela orașului Cairo,ar. burdj, plural abradj) l-au urcat pe tron pe copilul său, de 7 ani, al-Mansur Ala ad-Din Ali ibn Sha'ban. După decesul acestuia i-a urmat la domnie fratele său mai tânăr,As Salih Salah ad-Din Hadji II ibn Sha'aban. Barkuk era membru al facțiunii la putere, iar din 1376 devenise de fapt ca atabeg al oastei și emir, cel mai puternic demnitar în țară.

Prima domnie

În anul 1382 Barkuk l-a detronat pe As Salih Salah ad-Din Hadji II ,^[9]sultanul. În felul acesta a pus capăt regimului mameluc al Bahriților și al dinastiei Qalawunizilor, și a preluat puterea în țară, luându-și titlul de „Malik az-Zahir”. Regimul instalat de el și de urmașii săi, numiți Burdjiți, a fost la fel de arbitrar ca și cel precedent.^[10] Pentru a-și întări puterea, încă înainte de a urca pe tron, în 1380, Barkuk a localizat și adus în Egipt cu ajutorul aceluiaș negustor de sclavi Osman ibn Musafir, pe tatăl său și multe rude de-ale sale din Caucaz pentru a-i numi în funcții înalte în conducerea militară și administrativă. Barkuk s-a ocupat personal de educația a doi nepoți ai săi, Baybars și Sudun, care ulterior au ocupat posturi însemnate de comandanți de oaste și dregători.^[11] În aceste circumstanțe o parte din confrații săi mameluci s-au văzut lezați în autoritatea lor.

Barkuk a patronat mari construcții, între care Madrasa Khanka Sultan Barkuk în centrul Cairo-ului, terminată în anul 1386. Aceasta este una din cele trei moumente care domină strada Bayn al-Qasrayn din Cairo-ul fatimid. Deși numită adesea Mausoleul lui Barkuk, acolo se află numai mormântul fiicei sale, Tot în vremea primei sale domnii, a fost ridicat și caravanseraiul central al faimosului suk Khan Al Khalili, inițiativa fiind a emirului Djaharks Al Khalili.

Răscoala

După ce în anii 1386-1387 Barkuk a trebuit să reprime în fașă o mișcare de revoltă din Damasc inspirată de câțiva juriști din jurul lui Ahmed az-Zahir, și numită de aceea „revolta zahirită”, în anul 1389 el a fost înlăturat de pe tron de o altă rebeliune pornită, de această dată,din nordul Siriei, condusă de guvernatorii din Malatya și Aleppo - Mintash, și, resepctiv,Yalbogha al-Nasiri, și susținută de turkmeni anatolieni.^[12]

În locul sau a fost readus pe tron predecesorul sau, Al Salih Hadji al II-lea, care a primit acum si numele de al-Mansur. După înfrângerea sub zidurile capitalei la 6 mai 1689. Fiind prins, Barkuk a fost închis la Kerak, la est de Iordan.După reprimarea răscoalei de către sprijinitorii săi din Egipt, cu ajutorul unei armate compusă în mare parte din arabi beduini, Barkuk a revenit la putere în februarie 1390 și a schimbat pe toți guvernatorii și funcționarii superiori în sultanat. Principalul conducator al rebelilor, Mintash, a fost urmărit si ucis.^[13]

A doua domnie

În anii 1393-1394 primejdia unei invazii din partea turco-mongolilor lui Timur Lenk a devenit tot mai posibilă. Barkuk a injghebat alianțe contra acestuia, cu IImperiul Otoman, cu Hoarda de Aur și cu principatul Sivas. Timur fusese în acest răstimp ocupat în campanii militare în Transcaucazia, Rusia și India. În 1393 Barkuk a poruncit execuția solilor conducătorului tătaro-mongol Timur Lenk, deși aceștia veniseră cu mesaje pașnice^[14]

Barkuk a murit în iunie 1399 și i-a urmat la tron fiul sau, Faradj, poreclit mai târziu An-Nasser Faradj, care va trebui să se măsoare cu invazia lui Timur Lenk în sultanat. Urmașii lui Barkuk au reprezentat așa numita dinastie Zahirită (1382-1412) ^[15]

Barkuk a sprijinit stiințele, artele și literatura, de asemenea a încurajat frățiile mistice. În 1384 Barkuk l-a numit pe renumitul învățat și profesor Ibn Khaldun judecător (cadiu melikit) al capitalei Cairo^[16] În timpul lui Barkuk Egiptul și agricultura lui a suferit de pe urma mai multor epidemii. Curtea sultanului era aprovizionată în permanență cu articole de lux. Pentru a facilita aducerea de înghețată din Siria, Barkuk a înființat stațiuni intermediare de transport pe tot parcursul drumului din Damasc până în Egipt. ^[17] Barkuk a cultivat, între altele, echitația, posedând herghelii de armăsari de cea mai bună spiță.^[18] Simbolul său heraldic era șoimul.^[19]

Bibliografie

Philip K Hitti History of Arabs, tenth edition,St Martin's Press, New York 1985

Legături externe

despre mameluci

Anne F Broadbridge (Univ.of Massachussets Amherst) Sending Home for Mom and Dad:The Extended Family Impulse in Mamluk politics. The Middle East Documentation Center,University of Chicago, 13-15.4.2007

despre Yalbugha

Jo Van Steenbergen - On the Brink of a New Era? Yalbugha al-Khassaki (d.1366) and the Yalbughāwīyah Middle East Documentation Center, The University of Chicago,2011 p.117-152

Note

^ funcția de sultan nu era întotdeauna moștenită de rude ale sultanului
^ P/Hitti p.694
^ P/Hitti p.695
^ Anne Broadbridge p.11
^ Anne Broadbridge p.11
^ J.Van Steenbergen p.148
^ J.Van Steenbergen
^ J.Van Steenbergen p.148
^ P/Hitti p.682
^ P/Hitti
^ Anne Broadbridge p.11
^ Anne Broadbridge p.10
^ Anne Broadbridge p.10
^ P/Hitti p.701
^ J.van Steenbergen p.152
^ P/Hitti p.567
^ P/Hitti p.692
^ P/Hitti p.567
^ P/Hitti p.664

[1] uncția de sultan nu era întotdeauna moștenită de rude ale sultanului

[2] P/Hitti p.694

[3] P/Hitti p.695

[4] Anne Broadbridge p.11

[5] Anne Broadbridge p.11

[6] J.Van Steenbergen p.148

[7] J.Van Steenbergen

[8] J.Van Steenbergen p.148

[9] P/Hitti p.682

[10] P/Hitti

[11] Anne Broadbridge p.11

[12] Anne Broadbridge p.10

[13] Anne Broadbridge p.10

[14] P/Hitti p.701

[15] J.van Steenbergen p.152

[16] P/Hitti p.567

[17] P/Hitti p.692

[18] P/Hitti p.567

[19] P/Hitti p.664

[1]

@@ Linia 32: / Linia 32: @@
 Din anul [[1341]] sultanatul mameluc al Egiptului era guvernat de urmașii lui Al-Nassir Muhammad, dar nici unul din ei nu s-a dovedit suficient de puternic pentru a exercita un control eficient. Mulți din ei erau minori la data înscăunării și erau manevrați de diversele facțiuni mameluce aflate în rivalitate.
 După mai mulți ani de detențiune și exil la [[Kerak]], în [[Transiordania]],
 <ref>J.Van Steenbergen p.148</ref>după moartea crudului Yalbogha, care, fusese ucis de proprii săi mameluci, în 1373 lui Barkuk i s-a permis să revină la Cairo,<ref>J.Van Steenbergen</ref>fiind  promovat mentor al copiilor sultanului Al Ashraf Sha'ban înălțat în cele din urmă la rangul de [[emir]].
 În anul [[1377]] când sultanul al-Ashraf Sha'ban, , a fost detronat  și asasinat, complotiști mameluci din regimentul Al Burdjiya (adică din citadela orașului Cairo,ar. burdj, plural abradj) l-au urcat pe tron pe copilul său, de 7 ani, al-Mansur Ala ad-Din Ali ibn Sha'ban. După decesul acestuia i-a urmat la domnie fratele său mai tânăr,As Salih Salah ad-Din Hadji II ibn Sha'aban.
 Barkuk era membru al facțiunii la putere, iar din 1376 devenise de fapt ca atabeg al oastei și emir, cel mai puternic demnitar în țară.