Poluare acustică

Poluarea acustică, denumită și poluare fonică sau poluare sonoră^[1], este o componentă a poluării mediului, produsă de zgomote.

Zgomotul este definit ca un complex de sunete fără un caracter periodic, cu insurgență dezagreabilă aleatorie, care afectează starea psihologică și biologică a oamenilor și a altor organisme din natură. Caracteristicile fizice sau obiective ale zgomotului privesc tăria sau intensitatea sonoră, durata și frecvența. Intensitatea este caracterul cel mai important care depinde de trăsăturile sursei, de distanță și posibilitățile de transmitere sau multiplicare. Ea se măsoară în decibeli sau foni.^[2]

Fonul este unitatea de măsură fiziologică de percepție de către urechea umană a celei mai slabe excitații sonore. S-a admis că cifra 80 pe scara de decibeli, sau pe scara de foni, reprezintă pragul la care intensitatea sunetului devine nocivă. Expunerea excesivă la zgomot intens și pe perioade lungi de timp determină surditatea.^[2]

În studiile de poluare acustică, pentru determinarea aproape a oricărui tip de zgomot, în mod special pentru domeniile industrial, protecția mediului și zgomot aeroportuar, se utilizează sonometrele care măsoară nivelul de presiune acustică. Cu ajutorul său, prin măsurări repetate, se poate obține o hartă de zgomot a unei localități sau zone.

În mediile industriale, o sursă importantă de poluare acustică o reprezintă țevile prin care circulă gazele, vaporii sau lichidele, acestea reprezentând adeseori un risc grav pentru sănătatea și siguranța muncitorilor.^[3]

Alte surse de poluare acustică în mediul industrial sunt:

- compresoare și turbocompresoare;

- ventilatoare și turbosuflante;

- instalații de ventilare;

- conducte prin care se vehiculează gaze cu viteze mari;

- pompe și electropompe;

- centrale termoelectrice;

- ventilatoare, generatoarele de energie electrică, compresoarele cu piston pentru furnizarea aerului comprimat, arzătoarele de la cazanele de abur;

- cuptoare industriale (sursa cea mai importantă de zgomot o constituie arzătoarele, ventilatoarele de tiraj forțat, supapele de reglare și suflantele).

În localități, sursele de poluare fonică sunt clasificate în:^[4]

• surse fixe, incluzând zonele rezidențiale, industriale, de construcții și demolare;
• surse mobile care sunt date de rețeaua de transport urban de suprafață, aeroporturi. La reuniunea de la Paris din anul 1990, s-a stabilit că transporturile rutiere constituie principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea fonică a unui oraș fiind zgomotul emis de autovehicule.

Efectele poluării acustice asupra sănătății umane

Poluarea acustică afectează sănătatea umană prin diverse mecanisme. Expunerea prelungită la zgomote puternice poate duce la pierderea auzului, acufene și alte probleme auditive. Potrivit unui studiu publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), poluarea acustică produsă de trafic (autovehicule, trenuri și avioane) stă la originea unor boli, disfuncții și morți premature. Zgomotul constant poate declanșa reacții de stres cronic, afectând sănătatea mentală și fizică. Zgomotul produs de mijloacele de transport poate provoca diverse tulburări, de la insomnie la infarct, probleme de învățare și acufene (țiuituri în urechi) Potrivit studiului, zgomotul provocat de traficul rutier este „al doilea factor de mediu favorizant al îmbolnăvirilor”, după poluarea atmosferică.^[5]

Alte efecte negative ale zgomotului asupra omului constau în spasme stomacale, tresărirea și reținerea respirației, tensionarea musculaturii, dilatarea pupilelor sau chiar moartea, dacă această poluare acustică depășește pragul de 180 dbA.^[6] Expunerea la zgomote nocturne poate perturba somnul și poate induce inflamații și daune vasculare^[7].

În anul 2015, se estima că aproximativ 10.000 de persoane mor anual, în întreaga lume, din cauza afecțiunilor asociate poluării sonore din marile orașe.^[8]

Efectele poluării acustice asupra mediului

Pe lângă impactul asupra oamenilor, poluarea acustică are efecte negative și asupra faunei sălbatice. Zgomotele puternice pot dezorienta animalele și pot perturba comportamentele naturale, cum ar fi hrănirea și reproducerea. Mamiferele marine, precum balenele și delfinii, sunt deosebit de vulnerabile la zgomotul produs de activitățile umane, cum ar fi navigația și forajele subacvatice. Zgomotul submarin intens poate cauza eșuarea balenelor și poate afecta capacitatea lor de a folosi ecolocația pentru a naviga și a găsi hrană.

Pe 24 septembrie 2002, nave ale NATO au efectuat un exercițiu între Insulele Canare și strâmtoarea Gibraltar. În aceeași zi, 14 balene cu cioc au eșuat pe plajele vecine. La autopsierea acestora s-au constat leziuni la nivelul urechii interne. Principalii vinovații au fost sonarele militare de joasă frecvență, utilizate pentru detectarea submarinelor. Din anii 1990, mai multe eșuări, în majoritate ale balenelor cu cioc, au fost corelate cu exerciții navale în cursul cărora au utilizat sonare de mare putere. Concluzia a fost clară: sunetele foarte puternice pot provoca moartea marilor cetacee.^[9]

S-a constatat că vrăbiile își ajustează cântecele când trăiesc în mediul urban, folosind note mai înalte față de cele din mediul rural, pentru că altfel cântecul lor s-ar pierde în zgomotul de joasă frecvență a vieții urbane. Ele își modifică repertoriul de-a lungul vieții, pentru a putea să facă față zgomotului produs de oameni.

Pentru a combate poluarea acustică, au fost dezvoltate numeroase tehnologii și strategii. Barierele acustice sunt folosite pentru a reduce zgomotul produs de traficul rutier și feroviar, iar materialele fonoabsorbante sunt integrate în construcțiile clădirilor pentru a diminua propagarea zgomotului. În sectorul industrial, sunt implementate măsuri pentru izolarea fonică a echipamentelor zgomotoase și pentru monitorizarea continuă a nivelurilor de zgomot.

Multe țări au adoptat reglementări stricte privind nivelurile maxime de zgomot permise în mediile urbane și industriale. De exemplu, Uniunea Europeană a stabilit limite stricte pentru zgomotul produs de vehicule și a impus cerințe pentru crearea de hărți de zgomot în orașele mari. În Uniunea Europeană, limita actuală a zgomotului ce provine din traficul rutier este de 74 de decibeli pentru cele mai multe dintre automobile, dar Comisia Europeană intenționează să reducă această limită, în 2 etape, până la 68 de decibeli.^[10]

Barierele acustice

Barierele acustice sunt structuri fizice folosite pentru a bloca sau atenua zgomotul provenit de la surse precum traficul rutier și feroviar. Aceste bariere pot fi fabricate din diverse materiale, inclusiv beton, metal, lemn și materiale fonoabsorbante. Ele sunt amplasate de-a lungul autostrăzilor și căilor ferate pentru a proteja zonele rezidențiale și comerciale adiacente​.

Materiale fonoabsorbante

Materialele fonoabsorbante sunt utilizate în construcții pentru a reduce propagarea sunetului în interiorul și în afara clădirilor. Aceste materiale includ plăci de spumă, panouri acustice, covoare și draperii groase. Ele sunt esențiale în proiectarea sălilor de conferințe, a studiourilor de înregistrare și a altor spații unde controlul acustic este critic​.

Tehnologii de control activ al zgomotului

Tehnologiile de control activ al zgomotului (ANC - Active Noise Cancellation^[11]) implică utilizarea dispozitivelor electronice care generează unde sonore în opoziție cu zgomotul nedorit, anulând astfel sunetul. Aceste tehnologii sunt aplicate în căști, avioane și mașini pentru a crea medii mai silențioase pentru utilizatori​.

Căști antifonice

Căștile antifonice sunt dispozitive portabile utilizate pentru a reduce expunerea urechilor la zgomote puternice. Acestea sunt frecvent utilizate în medii industriale, pe șantiere de construcții, și în alte locuri unde nivelul de zgomot depășește pragul de siguranță. Căștile antifonice funcționează prin izolarea fizică a urechilor și, în unele cazuri, prin utilizarea tehnologiei de anulare activă a zgomotului pentru a reduce și mai mult nivelul de zgomot perceput^[12]. Aceste dispozitive sunt esențiale pentru protejarea auzului lucrătorilor și pentru îmbunătățirea confortului în medii zgomotoase​.

Reglementări și politici

Guvernele din întreaga lume au implementat reglementări stricte pentru a limita nivelurile de zgomot admise în mediul urban și industrial. De exemplu, Uniunea Europeană a stabilit directive pentru evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental, cerând statelor membre să creeze hărți de zgomot și planuri de acțiune pentru reducerea acestuia. Aceste reglementări sunt esențiale pentru protejarea sănătății publice și a calității vieții​.

Monitorizarea zgomotului

Monitorizarea zgomotului este o componentă crucială a gestionării poluării acustice. Sisteme avansate de monitorizare sunt folosite pentru a măsura și analiza nivelurile de zgomot în timp real, oferind date esențiale pentru evaluarea impactului zgomotului și pentru implementarea măsurilor de reducere. Aceste sisteme pot fi instalate în orașe, în zone industriale și în apropierea aeroporturilor​.

Proiectarea urbană și utilizarea terenurilor

Proiectarea urbană joacă un rol important în reducerea poluării acustice. Planificatorii urbani pot utiliza strategii precum crearea de zone tampon între sursele de zgomot și zonele rezidențiale, plantarea de vegetație care poate absorbi sunetul și proiectarea de clădiri cu fațade izolate fonic. Aceste măsuri contribuie la crearea unui mediu urban mai liniștit și mai sănătos​.

Implementarea acestor tehnologii și măsuri necesită colaborarea dintre autoritățile publice, sectorul privat și comunități pentru a crea soluții eficiente și durabile în reducerea poluării acustice.

Legislație

În România, poluarea acustică este reglementată prin mai multe acte normative care transpun legislația europeană în domeniu. Principalul cadru legislativ este reprezentat de Legea nr. 121/2019^[13] privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental, care stabilește măsurile pentru evaluarea și gestionarea zgomotului produs de traficul rutier, feroviar, aerian și de activitățile industriale. Aceasta transpune Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002^[14] privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental.

Conform acestei legi, autoritățile locale și centrale sunt responsabile de elaborarea hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune pentru gestionarea zgomotului în aglomerările urbane și în jurul principalelor infrastructuri de transport. De asemenea, sunt impuse limite pentru nivelurile maxime admise de zgomot, atât pentru perioadele de zi, cât și pentru cele de noapte.

Niveluri de poluare acustică

În marile orașe din România, nivelurile de zgomot depășesc frecvent limitele admise, în special în zonele cu trafic intens^[15]. Studiile arată că Bucureștiul, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași sunt printre cele mai afectate orașe. Principalele surse de poluare acustică sunt traficul rutier, transportul public și activitățile de construcție.

De exemplu, în București, nivelurile de zgomot pot depăși 70 de decibeli în timpul zilei, în special în zonele centrale și în apropierea arterelor principale de circulație^[16]. Acest nivel de zgomot este asociat cu diverse probleme de sănătate pentru locuitori, inclusiv tulburări de somn, stres și probleme cardiovasculare.

Politici și măsuri

Autoritățile române au implementat diverse măsuri pentru reducerea poluării acustice, cum ar fi instalarea de bariere acustice de-a lungul drumurilor și căilor ferate, promovarea transportului public și a bicicletelor, și modernizarea infrastructurilor de transport pentru a reduce zgomotul produs de vehicule. De asemenea, se desfășoară campanii de informare pentru sensibilizarea publicului cu privire la efectele poluării acustice și modalitățile de reducere a expunerii la zgomot.

În plus, orașele mari au început să elaboreze și să implementeze planuri de acțiune împotriva zgomotului, care includ măsuri precum reconfigurarea fluxurilor de trafic pentru a reduce congestia și zgomotul, crearea de zone pietonale și extinderea spațiilor verzi care pot acționa ca bariere naturale împotriva zgomotului.