Limba turcă
| Limba turcă Türkçe | |
| Pronunție | /ˈtyɾctʃe/ ( ) |
|---|---|
| Regiuni | Anatolia, Balcani, Cipru, Mesopotamia, Levant, Transcaucazia |
| Număr de vorbitori | L1: 78 de milioane[1] L1 + L2: 88 de milioane[2] |
| Sistem de scriere | Alfabetul arab (până în 1928) Alfabetul latin |
| Tipologie lingvistică | Limbă SOV |
| Clasificare | |
Limbi uralo-altaice
| |
| Statut oficial și codificare | |
| Limbă oficială în |  Turcia Cipru Ciprul de Nord |
| Limbă recunoscută oficial în |  Bosnia și Herțegovina Grecia Irak Kosovo Macedonia de Nord România |
| Organ de reglementare | Türk Dil Kurumu |
| ISO 639-1 | tr |
| ISO 639-2 | tur |
| ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect) | tur |
| Extras | |
| Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului Bütün insanlar hür, haysiyet ve haklar bakımından eșit doğarlar. Akıl ve vicdana sahiptirler ve birbirlerine karșı kardeșlik zihniyeti ile hareket etmelidirler. | |
| Răspândire în lume | |
 Limbă oficială: Turcia, Cipru, Macedonia (la nivel municipal), Kosovo (la nivel municipal) Peste 1.000.000 de vorbitori: Germania Între 500.000 și 1.000.000 de vorbitori: Bulgaria, Irak, Grecia Între 100.000 și 500.000 de vorbitori: Franța, Olanda, Belgia, Austria, Statele Unite, Uzbekistan Între 25.000 și 100.000 de vorbitori: Marea Britanie, Australia, Azerbaidjan, Canada, Rusia, Suedia, Danemarca, Elveția, România Sub 25.000 de vorbitori/Niciun vorbitor | |
| Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Modifică date / text  | |
Limba turcă (
Türkçe (ajutor·info)) este cea mai vorbită limbă turcică, cu 10–15 milioane de vorbitori nativi în sud-estul Europei (majoritatea în Tracia Răsăriteană) și 60–65 de milioane de vorbitori nativi în Asia de Vest (majoritatea în Anatolia). Turca este limbă oficială în Turcia, Ciprul de Nord și Cipru, iar comunități vorbitoare de turcă există și în Germania, Bulgaria, Macedonia, Grecia și alte părți ale Europei și Asiei Centrale.[3] Turca este membră a ramurii oguze a familiei limbilor turcice. Este înrudită cu azera, turkmena, qashqai, găgăuza și turca găgăuză balcanică, între aceste limbi existând o inteligibilitate reciprocă.
Limba mamă a turcii moderne, oguza, a fost adusă în Anatolia din Asia Centrală în secolul al XI-lea de turcii selgiuci. Aceasta s-a dezvoltat în turcă osmană și cuprindea multe împrumuturi de origine arabă și persană. Până în 1928, turca a fost scrisă într-o versiune a alfabetului arab. În 1928, ca parte a eforturilor sale de modernizare a Turciei, Mustafa Kemal Atatürk a emis un decret care înlocuia alfabetul arab cu o versiune a alfabetului latin, folosită și astăzi. Scopul reformei lingvistice a lui Atatürk era să creeze o legătură mai strânsă între scriere și vorbire.
Trăsăturile distinctive ale limbii turce sunt armonia vocalică și aglutinarea. În turcă, ordinea cuvintelor în propoziție este subiect–obiect–verb. Turca nu are gen gramatical. De asemenea, nu există niciun articol hotărât, dar numeralul bir (unu) poate fi luat ca articol nehotărât.
Clasificare
[modificare | modificare sursă]Aproximativ 40% din toți vorbitorii de limbi turcice sunt vorbitori nativi turci.[4] Trăsăturile caracteristice ale limbii turce, cum ar fi armonia vocalică, aglutinarea și absența genului gramatical, sunt universale în familia turcică. Aceasta cuprinde în jur de 30 de limbi vii vorbite în Europa de Est, Asia Centrală și Siberia.
Turca este o limbă oguză,[5] un subgrup al familiei limbilor turcice. Turca este inteligibilă cu alte limbi din acest subgrup, printre care azeră, turkmenă, qashqai și găgăuză.[6]
Istorie
[modificare | modificare sursă]Distribuție geografică
[modificare | modificare sursă]Turca este vorbită în mod nativ de poporul turc din Turcia și de diaspora turcă în alte aproape 30 de țări. Limba turcă este inteligibilă cu azera și alte limbi turcice. Minorități vorbitoare de turcă există în țări care anterior aparțineau Imperiului Otoman, cum ar fi Irak, Bulgaria (4,58% din populație),[7] Cipru (2,02% din populație),[7] Grecia (îndeosebi Tracia), Macedonia, România (îndeosebi Dobrogea) și Serbia. Aproximativ 1,4 milioane de turci locuiesc în Germania,[8] dar există comunități vorbitoare de turcă și în Statele Unite, Franța, Olanda, Austria, Belgia, Elveția și Marea Britanie. Datorită asimilării culturale a imigranților turci în țările gazdă, nu toți imigranții etnici turci vorbesc limba cu fluență nativă.[9]
În 2006, 84,54% din populația Turciei avea ca limbă maternă turca.[10]
Statut oficial
[modificare | modificare sursă]Turca este singura limbă oficială a Turciei[11] și una din cele două limbi oficiale ale Ciprului (alături de greacă).[12] Turca are statut oficial în 38 de localități din Kosovo[13] și două localități din Macedonia (Centar Župa și Plasnica).[14] În România, limba turcă este limbă majoritară în comuna Dobromir din județul Constanța.[15] În câteva școli din Dobrogea, turca este studiată ca limbă facultativă, îndeosebi de către elevii de etnie turcă și tătară.[16]
În Turcia, organul de reglementare pentru turcă este Asociația Limbii Turce (Türk Dil Kurumu, abreviat TDK), fondată în 1932 sub numele Türk Dili Tetkik Cemiyeti (Societatea pentru Cercetare în Limba Turcă). Asociația Limbii Turce a fost influențată de ideologia purismului lingvistic. Astfel, una din sarcinile sale principale a fost înlocuirea împrumuturilor de origine arabă și persană cu echivalente turcești sau turcice.[17] Ca urmare, numeroase cuvinte turcești de origine străină au fost interzise în presă și în cărți, noi cuvinte fiind introduse de asociație pentru a le înlocui pe acestea.[17] Unele dintre ele au fost derivate din cuvinte turcești deja existente prin reguli morfologice turce, în timp ce altele au fost simple reactualizări ale cuvintelor din turca veche care nu au mai fost folosite de secole.[17] Aceste schimbări, împreună cu adoptarea noului alfabet turc în 1928, au modelat limba turcă vorbită astăzi. TDK a devenit organ independent în 1951, prin eliminarea cerinței ca acesta să fie prezidat de ministrul Educației. Acest statut a continuat până în august 1983, când a fost din nou transformat în organ guvernamental prin Constituția din 1982 care a urmat loviturii militare de stat din 1980.[18]
Dialecte
[modificare | modificare sursă]_en.jpg)
Turca modernă standard se bazează pe dialectul din Istanbul.[19] İstanbul Türkçesi constituie modelul pentru turca scrisă și vorbită, așa cum recomandă Ziya Gökalp, Ömer Seyfettin și alții.[20]
Variațiile dialectale persistă, în ciuda influenței limbii standard folosită în mass-media și în sistemul de educație turc încă din anii 1930.[21] În plan academic, cercetătorii turci se referă la dialectele turcești fie ca ağız, fie ca șive, ducând la o ambiguitate cu conceptul lingvistic de accent, de vreme ce acesta este acoperit de cei doi termeni. Proiecte care studiază dialectele turcești sunt derulate de mai multe universități, precum și de un grup de lucru al Asociației Limbii Turce. În prezent se lucrează la elaborarea și publicarea unui atlas cuprinzător al dialectelor limbii turce.[22][23]
Rumelice este vorbit de imigranții din Rumelia și include dialectele distincte ale regiunilor Ludogorie, Dinler și Adakale, care sunt influențate de așa-zisul sprachbund balcanic. Kıbrıs Türkçesi este numele pentru turca vorbită de turcii ciprioți. Edirne este dialectul vorbit în regiunea Edirne. Ege este vorbit în regiunea cuprinsă între Marea Egee și Antalya. Iurucii nomazi din regiunea mediteraneană a Turciei au, de asemenea, propriul dialect.[24] Acest grup nu trebuie confundat cu nomazii iuruci din Macedonia, Grecia și Turcia europeană, care vorbesc turca găgăuză balcanică. Güneydoğu este vorbit în sud-estul țării, la est de Mersin. Doğu, un dialect al regiunii Anatolia de Est, are un continuum dialectal. Mesheții care trăiesc în Kazahstan, Azerbaidjan, Rusia și alte câteva țări din Asia Centrală, vorbesc, de asemenea, un dialect est-anatolian, provenind din regiunile Kars, Ardahan și Artvin și având similarități cu azera, limba statului Azerbaidjan.[25] Regiunea Anatolia Centrală vorbește Orta Anadolu. Karadeniz, vorbit în estul regiunii Mării Negre și reprezentat în principal de dialectul din Trabzon, prezintă influențe de substrat din greacă în fonologie și sintaxă;[26] este cunoscut și ca dialectul Laz (a nu se confunda cu limba laz). Kastamonu este vorbit în Kastamonu și în regiunile învecinate. Karamanlı Türkçesi este vorbit în Grecia, unde este numit Karamanlidika (Καραμανλήδικα). Este limba standard pentru karamanliți.[27]
Influențe asupra limbii române
[modificare | modificare sursă]Cuvintele turcești reprezintă 0,73% din cuvintele din limba română.[28] Căile de pătrundere a cuvintelor turco-osmane au fost diferite: împrumuturi oficiale/culte, împrumuturi populare, respectiv împrumuturi datorate bilingvismului româno-otoman.
Repartizarea teritorială zonală a împrumuturilor turco-osmane a fost următoarea: în Dobrogea, teritoriu otoman între 1420–1877, au fost preluate între 190–340 de cuvinte turcești;[29] în Banat, teritoriu otoman între 1552–1718, au fost preluate aproximativ 25 de cuvinte turcești;[29] în Transilvania, principat autonom sub protecție otomană între 1541–1688, nu au fost preluați termeni direct din turco-osmană, ci au fost înregistrate doar etimoane propagate din turco-osmana utilizată la sud și la est de Carpați;[29] în Muntenia, Oltenia și Moldova, provincii tributare protejate de otomani în secolele XV–XIX, au fost preluate peste 2.500 de împrumuturi turco-osmane, cu o intensitate diversă, pe scara valorică, a influenței lexicale otomane.[29]
Exemple de cuvinte împrumutate din limba turcă includ:
|
|
|
Din limba turcă provin și o serie de toponime – Caracal (kara kala),[30] Medgidia (Mecidiye),[31] Techirghiol (Tekirgöl, „lacul barbunului”),[31] Teleorman (deli orman, „pădure nebună”),[30] Tulcea (tukla, „țiglă”) și antroponime românești – Bărăgan (buragan, „furtună”),[30] Caraiman (kara imam, „preot negru”).[30]
Fonologie
[modificare | modificare sursă]Consoane
[modificare | modificare sursă]| Labial | Dental | Alveolar | Postalveolar | Palatal | Velar | Glotal | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nazal | m | n | ||||||||||||
| Ploziv | p | b | t | d | (c) | (ɟ) | k | ɡ | ||||||
| Africat | t͡ʃ | d͡ʒ | ||||||||||||
| Fricativ | f | v | s | z | ʃ | ʒ | h | |||||||
| Sonant | (ɫ) | l | j | |||||||||||
| Vibrant | ɾ | |||||||||||||
Yumușak g (g mut), ortografiată ⟨ğ⟩, este o consoană aparte în limba turcă. În pronunțarea de astăzi a dispărut, dar cu toate că alfabetul turc contemporan este fonetic, ea continuă să apară ca semn pentru a arăta că vocala care stă înaintea ei se pronunță mai prelungit.[32] Nu apare niciodată la începutul unui cuvânt sau al unei silabe, dar succede întotdeauna o vocală.
În cuvintele turcești, sunetele [c], [ɟ] și [l] sunt în distribuție complementară cu [k], [ɡ] și [ɫ]; primul set apare adiacent la vocalele din față, iar ultimul adiacent la vocalele din spate. Totuși, distribuția acestor foneme este adesea imprevizibilă în cuvintele împrumutate și substantivele proprii. În asemenea cuvinte, [c], [ɟ] și [l] apar adesea cu vocalele din spate.[33]
Vocale
[modificare | modificare sursă]
Vocalele limbii turce sunt, în ordine alfabetică, ⟨a⟩, ⟨e⟩, ⟨ı⟩, ⟨i⟩, ⟨o⟩, ⟨ö⟩, ⟨u⟩ și ⟨ü⟩. Sistemul vocalic turc poate fi considerat unul tridimensional, în care vocalele sunt caracterizate de modul și locul de articulare, cu accent pe trei aspecte: poziția limbii în timpul articulării, rotunjime și înălțime.[34]
Singurii diftongi din limba turcă se găsesc în cuvintele împrumutate și pot fi clasificați ca diftongi descendenți alcătuiți din sunetul /j/ și o vocală.[32]
Sisteme de scriere
[modificare | modificare sursă]Alfabetul arab
[modificare | modificare sursă]| ا elif |
ء hemze |
ب be |
پ pe |
ت te |
ث se |
ج cim |
چ çim |
ح ha |
| خ hı |
د dal |
ذ zal |
ر re |
ز ze |
ژ je |
س sin |
ش șin |
ص sat/sad |
| ض dat/dad |
ط tı |
ظ zı |
ع ayın |
غ gayın |
ف fe |
ق kaf |
ك kef |
گ gef |
| ڭ nef/sağır kef |
ل lam |
م mim |
ن nun |
و vav |
ه ة he |
ی ye |
Alfabetul latin
[modificare | modificare sursă]| A a a |
B b be |
C c ce |
Ç ç çe |
D d de |
E e e |
F f fe |
G g ge |
| Ğ ğ yumușak ge |
H h he |
I ı ı |
İ i i |
J j je |
K k ke |
L l le |
M m me |
| N n ne |
O o o |
Ö ö ö |
P p pe |
R r re |
S s se |
Ș ș șe |
T t te |
| U u u |
Ü ü ü |
V v ve |
Y y ye |
Z z ze |
- Note
- â, î și û sunt folosite pentru a distinge cuvintele care au aceeași pronunție; pentru a indica palatalizarea consoanei precedente, ex. kar /kar/ (zăpadă), kâr /kʲar/ (profit); și pentru a indica vocalele lungi în împrumuturi, în special în cele din arabă.
- g = [gʲ] și k = [kʲ] înainte (și uneori după) de e, i, ö și ü.
- l = [ʎ] înainte (și uneori după) de e, i, ö și ü și după vocalele din spate și la finalul cuvintelor.
- h = [ħ] înainte de consoane și la finalul cuvintelor.
- literele q (qu), x (iks) și w (we) nu sunt incluse în alfabetul turc oficial, dar sunt folosite în nume străine și împrumuturi.
Tastatura de computer pentru limba turcă
[modificare | modificare sursă]
Pentru utilizarea în mediul digital, limba turcă folosește două aranjamente de tastatură standardizate, numite Turkish Q (QWERTY) și Turkish F. Aranjamentul Turkish Q este cel mai des întâlnit în practică.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ en „Turkish”. Ethnologue.
- ^ en Yuu Kuribayashi (). „Transitivity in Turkish: A study of valence orientation” (PDF). Asian and African Languages and Linguistics. Okayama University (7): 40. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ en „Turkish (Türkçe)”. Omniglot.
- ^ en Kenneth Katzner (). The Languages of the World (ed. 3). Taylor & Francis. ISBN 9780203430163.
- ^ „Turcă”. lingvo.info.
- ^ en „Turkish”. UCLA Language Materials Project. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b en „Turkish language knowledge in Europe”.
- ^ de „Ausländische Bevölkerung nach Geschlecht und ausgewählten Staatsangehörigkeiten”. Destatis.
- ^ de Ibrahim Cindark, Sema Aslan (). „Deutschlandtürkisch?” (PDF). Institut für Deutsche Sprache. p. 3.
- ^ tr „Toplumsal Yapı Araștırması 2006” (PDF). KONDA. septembrie 2006. p. 19.
- ^ tr „Türkiye Cumhuriyeti Anayasası” (PDF). Türkiye Büyük Millet Meclisi. p. 1. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
Dili Türkçedir.
- ^ en „Article 3”. Constitution of the Republic of Cyprus. WIPO.
- ^ en „Kosovo starts using Turkish as fifth official language in documents”. Daily Sabah. .
- ^ en „Languages”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Tab10. Populația stabilă după limba maternă – județe, municipii, orașe, comune”. Rezultate definitive RPL 2011. Institutul Național de Statistică. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Turcă”. Departamentul de Limbi și Literaturi Orientale. Universitatea din București. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c en Öner Özçelik (). „Turkish Language” (PDF). Indiana University. pp. 4–5. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ tr „Tarihçe”. Türk Dil Kurumu. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ en George L. Campbell (). „Turkish”. Concise Compendium of the World's Languages. Londra: Routledge. p. 547.
- ^ tr „En iyi İstanbul Türkçesini kim konușur?”. Milliyet. .
- ^ en Lars Johanson (). „Discoveries on the Turkic Linguistic Map” (PDF). Swedish Research Institute in Istanbul. Stockholm. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ tr A. Sumru Özsoy, Eser E. Taylan, ed. (). Türkçe'nin Ağızları Çalıștay Bildirileri. Boğaziçi Üniversitesi Yayınevi. ISBN 975-518-140-7.
- ^ tr Șükrü Halûk Akalın (ianuarie 2003). „Türk Dil Kurumu'nun 2002 Yılı Çalıșmaları” (PDF). Türk Dili. 85 (613). ISSN 1301-465X. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ en Shyam Singh Shashi (). Encyclopaedia of humanities and social sciences. Anmol Publications. p. 47.
- ^ en Ayșegül Aydıngün, Çigğdem Balım Harding, Matthew Hoover, Igor Kuznetsov, Steve Swerdlow (). „Meskhetian Turks: An Introduction to their History, Culture and Resettlement Experiences” (PDF). Center for Applied Linguistics. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ en B. Brendemoen (februarie 1996). „Conference on Turkish in Contact”. Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences. Wassenaar.
- ^ en Evangelia Balta (). „Translating Books from Greek into Turkish for the Karamanli Orthodox Christians of Anatolia (1718-1856)”. International Journal of Turkish Studies. 23 (1–2): 20.
- ^ Emil Suciu (). 101 cuvinte de origine turcă. București: Humanitas.
- ^ a b c d Emil Suciu (). Influența turcă asupra limbii române. II. București: Editura Academiei Române. ISBN 973-27-1906-0.
- ^ a b c d Adriana Cupcea, ed. (). Turcii și tătarii din Dobrogea. Cluj-Napoca: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. p. 190. ISBN 978-606-8377-38-4.
- ^ a b Camelia Bălan (). „Știți de unde vin numele localităților constănțene?”. Ziua de Constanța.
- ^ a b c en Karl Zimmer, Orhan Orgun (). „Turkish”. Handbook of the International Phonetic Association: A Guide to the Use of the International Phonetic Alphabet (PDF). Cambridge: Cambridge University Press. p. 155. ISBN 0-521-65236-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ en Geoffrey Lewis (). Turkish Grammar. Oxford University Press. pp. 3–4, 6.
- ^ en Asli Goksel, Celia Kerslake (). Turkish: A Comprehensive Grammar. Routledge. pp. 24–25. ISBN 0-415-11494-2.
| |||||||||||
