muncă
Etimologie
Din slavă (veche) monka.
Pronunție
- AFI: /'mun.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului muncă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | muncă | munci |
| Articulat | munca | muncile |
| Genitiv-Dativ | muncii | muncilor |
| Vocativ | muncă | muncilor |
- activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale.
- (la pl.) lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole.
- (concr.) folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit.
- efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire.
- (înv. și pop.; la pl.) torturi, cazne.
- durere, suferință (fizică sau morală); chin.
- (spec.) (sens curent; la pl.) durerile nașterii.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online