cioară

Origine necunoscută. Este considerat cuvânt expresiv, care imită croncănitul ciorii (confer DAR). Coincide cu albaneză sorrë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friulană çore, sore („cioară”) (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), siciliană, calabreză ciola, napolitană ciàula, dialectul din Tarento ciola, piemonteză cova, dialectul din Savoia save, confer calabreză ciola („găină slabă și mică”) (Rohlfs 210). Confer Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114.

Este curioasă și coincidența cu persană čurē (Popescu-Ciocănel 22), cumană čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvânt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeuropean, după Lahovary 323. Sensul 2 este rezultatul unei contaminări cu romani čor („sărman, nenorocit; țigan”) (Graur 138; Juilland 162).

• AFI: /'ʧjo̯a.rə/

1. (ornit.) (Corvus, mai ales Corvus frugilegus) nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic.
2. (peior.) epitet dat unui om brunet, oacheș.

• ciorărie
• cioresc
• cioroaică
• cioroi

• ceapa-ciorii
• cioară-de-câmp
• cioară-de-semănătură
• cioară-gulerată
• cioară-pucioasă
• ciocul-ciorii
• macul-ciorii

• A-l râde și ciorile = se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor
• Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic
• (fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul?

• alunar
• corb
• corvid
• coțofană
• cronc
• gaiță

• DEX online