Liga de la Lezha

Liga de la Lezha
Participant în Războiul Albano-Venețian, Războaiele turco-albaneze

Activ	1444-1450
Război	Războiul Albano-Venețian, Războaiele turco-albaneze
Lideri	Skanderbeg
Modifică date / text

Liga de la Lezha a fost o alianță militară a marilor stăpâni feudali din Albania încheiată la Lezha la 2 martie 1444 sub patronaj venețian^[1]. Scopul principal al acesteia a fost lupta împotriva Imperiului Otoman^[2]. În aceeași zi Skanderbeg a fost ales lider al alianței. Principalii membri ai ligii erau Arianiti, Balšić, Zaharia, Muzaka, Spani, Thopia și Crnojevići. Relatarea lui Marin Barleti a întâlnirii de la Lezha a fost acceptată fără dubii de toți istoricii timpurii, dar și de mulți istoriografi contemporani, chiar dacă nu există documente venețiene din acea perioadă care să o menționeze^[3]. Barleti s-a referit la întâlnire cu termenul de generalis concilium sau universum concilium (consiliu general); termenul de ”Liga de la Lezha” a fost inventat ulterior de către istorici^[4].

Premise

După moartea țarului sârb Stefan Dušan în 1355, seniorii feudali din Albania și-au creat propriile lor formațiuni statale. Când forțele otomane au pătruns în Albania acestea au descoperit o serie de mici principate care se luptau mereu între ele. Prima confruntare militară în Albania împotriva otomanilor a fost cea a lui Balša al II-lea, domnitor în Zeta, care a fost învins și ucis în bătălia de la Savra (18 septembrie 1385).

În sec. XV, Imperiul Otoman s-a stabilit în Balcani fără a întâmpina o mare rezistență din partea nobililor creștini locali. Mulți luptau în continuare între ei și nu vedeau avansul otoman drept un pericol la adresa puterii lor. Chiar dacă un război civil a izbucnit între fiii lui Baiazid I în 1402-1413, nobilimea creștină nu a profitat de ocazie pentru a-i alunga pe turci, dimpotrivă bulgarii, sârbii și ungurii l-au ajutat pe viitorul sultan Mehmet I să preia puterea, participând ca aliați ai acestuia în bătălia finală împotriva fratelui său^[5]. După încheierea războiului civil în favoarea lui Mehmed I, forțele lui au cucerit Kruja de la familia Thopia în 1415, Berat de la familia Muzaka în 1417, Vlora și Kanina de la văduva lui Balša al III-lea în 1417, și Gjirokastra în 1418 de la familia Zenevisi. Sub presiunea Imperiului Otoman și Republicii Veneția principatele albaneze au început să se clatine^[6]. O parte din nobilimea albaneză s-a revoltat în 1432-1436.

În noiembrie 1443 Skanderbeg împreună cu trupele sale a capturat Kruja și a declarat independența acestuia față de sultan^[7].

Constituirea alianței

Liga de la Lezha a fost fondată la 2 martie 1444 de către^[8]:

Lekë Zaharia (domn în Sadi și Dagnum), și vasalii săi Pal și Nikollë Dukagjini
Pjetër Spani (domn al munților din spatele orașului Drivasto)^[9]
Lekë Dushmani (domn în Pult)^[9]
Gjergj Balša și frații lui, Ivan și Gojko (domni ai Misiei, între Kruja și Alessio)^[9]
Andrea Thopia (domn al Scuriei, între Tirana și Durazzo) împreună cu nepotul său Tanush^[10]
Gjergj Arianiti
Theodor Corona Musachi
Stefan Crnojević (domn în Zeta de Sus)^[9]

Alianța militară^[11] era compusă din stăpânii feudali ai Albaniei și potrivit lui Georges Castellan era o ”alianță precară”^[12]. Skanderbeg a fost ales în postura de lider și comandant suprem al unei forțe armate combinate de 8.000 de ostași^[13]^[14]. Toți seniorii feudali aveau propriile lor pământuri și treburi; ”Skanderbeg nu avea niciun drept să se amestece în treburile de pe domeniile altor nobili”, fiind doar conducătorul militar suprem, ”primus inter pares”^[15]^[16].

În urma tratatelor liga a fost pusă sub regele Alfonso al V-lea al Aragonului, cu Skanderbeg în postura de general căpitan^[17].

Istorie

Forțele lui Skanderbeg au obținut victorii împotriva otomanilor în bătăliile de la Torvioll (1444)^[18], Mokra (1445)^[19], Otonetë (1446)^[20], Oranik (1448)^[20] și Kruja (1450)^[21], cu o singură înfrângere la Svetigrad (1448)^[20].

La 4 octombrie 1448 războiul dintre Albania și Veneția s-a încheiat atunci când Skanderbeg și Nikollë Dukagjini au semnat tratatul de pace cu Veneția, prin care ultima urma să-și păstreze posesiunile din Albania, inclusiv Dagnum, cu condiția ca aceasta să plătească ligii o sumă anuală de 1.400 ducați, iar unii membri ai ligii să primească anumite privilegii comerciale^[22].

Dizolvare și consecințe

Articol principal: Lekë Dukagjini.

Chiar dacă data oficială a dizolvării nu este cunoscută, Liga de la Lezha s-a fragmentat la puțin timp după întemeiere, mulți dintre membri părăsind-o treptat. Până în 1450 cu siguranță nu mai funcționa așa cum a fost preconizată inițial, doar nucleul alianței din jurul lui Skanderbeg și Arianiti continuând lupta împotriva Imperiului Otoman^[23]. După ce Pjetër Spani și Gjergj Dushmani au plecat din alianță^[24], familiile Arianiti și Dukagjini au abandonat-o în 1450. Membrii clanului Dukagjini au încheiat pace cu otomanii și au început chiar să conspire împotriva lui Skanderbeg^[25].

Armata de 10.000 de oameni a lui Skanderbeg a câștigat timp de 25 de ani (1443-1468) împotriva unor forțe otomane care erau constant mai numeroase și mai bine echipate^[26]. Amenințate de înaintarea turcilor pe teritoriul lor, Ungaria, iar mai apoi Napoli și Veneția (dușmanii de odinioară) au asigurat baza financiară a armatei albaneze^[27]. După moartea lui Skanderbeg în 1468 sultanul ”a supus cu ușurință Albania”, dar aceasta nu a marcat sfârșitul luptei pentru independență^[28], ea continuând până la asediul Shkodrei din 1478-1479, încheiat odată cu cedarea orașului de către venețieni în favoarea otomanilor prin Tratatul de la Constantinopol (1479).

Lista bătăliilor

Asaltul albanezilor asupra unei tabere otomane

Liga de la Lezha a luptat următoarele bătălii împotriva Imperiului Otoman și Veneției:

Bătălia de la Torvioll (1444)
Bătălia de la Mokra (1445)
Bătălia de la Otonetë (1446)
Războiul albano-venețian (1447-1448)
Bătălia de pe Drin (1448)
Bătălia de la Oranik (1448)
Al Doilea Asediu al Svetigradului (1448)
Primul Asediu al Krujei (1450)

Moștenire

De-a lungul timpului Liga a fost considerată drept primul stat unificat albanez^[29]^[30]^[31].

Referințe

^ Gibb, Sir Hamilton Alexander Rosskeen; Lewis, Bernard; Pellat, Charles; Schacht, Joseph (1973). The Encyclopaedia of Islam. Brill. p. 139.
^ Babinger, Franz (1992). Mehmed the Conqueror and His Time. Princeton University Press. p. 153. ISBN 0-691-01078-1. ... a solid military alliance was concluded among all the Albanian and Serbian chieftains along the Adriatic coast from southern Epirus to the Bosnian border.
^ Božić 1979, p. 363.
„Мада ниједан савремени млетачки документ не помиње овај скуп, сви старији и многи новији историчари прихватили су Барлецијеве вести не придајући им, разуме се, исти значај.”
^ Biçoku, Kasem (2009). Kastriotët në Dardani. Prishtinë: Albanica. pp. 111–116. ISBN 978-9951-8735-4-3.
^ Sedlar 1994, p. 264.
^ Frashëri 1964, p. 57
^ Noli 1947, p. ?^{[page needed]}
^ Noli 1947, p. 36
^ ^a ^b ^c ^d Schmitt 2001, p. 297.
„Nikola und Paul Dukagjin, Leka Zaharia von Dagno, Peter Span, Herr der Berge hinter Drivasto, Georg Strez Balsha sowie Johann und Gojko Balsha, die sich zwischen Kruja und Alessio festgesetzt hatten, die Dushman von Klein-Polatum sowie Stefan (Stefanica) Crnojevic, der Herr der Oberzeta”
^ Noli 1947, p. 36.
„ Andrea Thopia of Scuria between Tirana and Durazzo with his nephew, Tanush Thopia”
^ Sedlar 1994.
„Even this was loose association of the territorial lords who felt free to go their own way if they so choose. The League functioned only in military domain, never as government, although it did provide the first rudiments of Albanian unity.”
^ Georges Castellan (1992). History of the Balkans: From Mohammed the Conqueror to Stalin. East European Monographs. ISBN 978-0-88033-222-4. In Albania the Ottomans continued to be confronted by Skanderbeg and feudal lords who in 1444 had formed the League of Alessio (Lezha). Yet this was a precarious alliance and ...
^ Fox, Robert (1993), The inner sea: the Mediterranean and its people, Alfred A. Knopf, p. 195
^ Vlora, Ekrem Bey (1956), The Ruling Families of Albania in the pre-Ottoman Period in: Contributions to the History of Turkish Rule in Albania: an Historical Sketch, arhivat din original la 24 noiembrie 2011, accesat în 12 aprilie 2017
^ Frashëri 1964, p. 71.
„Scanderbeg too kept his domain. As president of the League he was merely primus inter pares. He had no right to interfere with the affairs of the domains of other nobles.”
^ Österreichische Osthefte. Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut. 2003. p. 123. Accesat în 22 iunie 2013. Skanderbeg, der scheinbar dabei war, seine Rolle als primus inter pares zu verlassen und sich zum Herren des ganzen nichtosmanischen Albanien zu machen, stieß auf zunehmenden Widerstand.
^ Stavro Skendi (1980). Balkan Cultural Studies. East European Monographs. ISBN 978-0-914710-66-0. With this network of treaties, the League of Alessio was placed under King Alphonse V, with Skenderbeg as Captain General.78 When Musachi Thopia was apparently reluctant to collaborate with Skenderbeg, the King of Naples reminded him ...
^ Frashëri 2002, p. 139.
^ Francione 2006, p. 310.
^ ^a ^b ^c Francione 2006, p. ?.
^ Francione 2006, p. 92.
^ Akademia e Shkencave e Shqipërisë 2002, p. 412
^ „copie arhivă”. Arhivat din original la 23 iulie 2011. Accesat în 12 aprilie 2017.
^ Bozbora, Nuray (2002), [[[:sq:Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane#search anchor|Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane#search anchor]] Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane] Verificați valoarea |url= (ajutor), Shqipëria: Tirana, p. 79, accesat în 25 septembrie 2012, Por të pafuqishëm për t'i bërë ballë fuqisë së Skënderbeut, si rrugëdalje ata gjetën shkëputjen nga Lidhja. Të parët që ndërmorën një veprim të tillë ishin Pjetër Spani dhe Gjergj Dushmani.
^ Frashëri 1964, p. 78.
^ Housley 1992, p. 90
^ Fine 1994, p. 558
^ Lane–Poole, Stanley (1888), The story of Turkey, G.P. Putnam's sons, p. 135, OCLC 398296
^ Matanov, Christo (21 iunie 2010). The Oxford Encyclopedia of Medieval Warfare and Military Technology. Oxford University Press. p. 363. ISBN 978-0-19-533403-6. Accesat în 1 februarie 2012.
^ Pickard, Rob; Çeliku, Florent (2008). Analysis and reform of cultural heritage policies in South-East Europe. Council of Europe. p. 16. ISBN 978-92-871-6265-6. Accesat în 2 februarie 2012.
^ Schmitt, Oliver Jens (2009), Skënderbeu (în Albanian), K&B Tiranë, ISBN 978-99956-667-5-0

Bibliografie

Barletius, Marinus (1508), Historia de vita et gestis Scanderbegi Epirotarum Principis (în latină), Bernardinus de Vitalibus, OCLC 645065473
Božić, Ivan (1979). Nemirno pomorje XV veka (în sârbă). Belgrade: Srpska književna zadruga. OCLC 5845972. Accesat în 12 februarie 2012.
Fine, John Van Antwerp (1994), The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest, University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08260-5
Frashëri, Kristo (1964), The history of Albania: a brief survey, s.n., OCLC 1738885
Housley, Norman (1992), The later Crusades, 1274-1580: from Lyons to Alcazar, Oxford University Press, ISBN 978-0-19-822136-4
Nicol, Donald MacGillivray (1993), The last centuries of Byzantium, 1261-1453, Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-43991-6
Noli, Fan Stilian (1947), George Castrioti Scanderbeg (1405-1468), International Universities Press, OCLC 732882
Schmitt, Oliver Jens (2001), Das venezianische Albanien (1392-1479), München: R. Oldenbourg Verlag GmbH München, ISBN 3-486-56569-9
Sedlar, Jean W. (1994), A history of East Central Europe: East Central Europe in the Middle Ages, 1000-1500, University of Washington Press, ISBN 978-0-295-97290-9
Setton, Kenneth M. (1976), The papacy and the Levant, 1204-1571: The thirteenth and fourteenth centuries, American Philosophical Society, ISBN 978-0-87169-127-9

[1] Gibb, Sir Hamilton Alexander Rosskeen; Lewis, Bernard; Pellat, Charles; Schacht, Joseph (1973). The Encyclopaedia of Islam. Brill. p. 139.

[Babinger1992-2] Babinger, Franz (1992). Mehmed the Conqueror and His Time. Princeton University Press. p. 153. ISBN 0-691-01078-1. ... a solid military alliance was concluded among all the Albanian and Serbian chieftains along the Adriatic coast from southern Epirus to the Bosnian border.

[3] Božić 1979, p. 363.
„Мада ниједан савремени млетачки документ не помиње овај скуп, сви старији и многи новији историчари прихватили су Барлецијеве вести не придајући им, разуме се, исти значај.”

[4] Biçoku, Kasem (2009). Kastriotët në Dardani. Prishtinë: Albanica. pp. 111–116. ISBN 978-9951-8735-4-3.

[5] Sedlar 1994, p. 264.

[6] Frashëri 1964, p. 57

[7] Noli 1947, p. ?^{[page needed]}

[8] Noli 1947, p. 36

[Schmitt-297-9] Schmitt 2001, p. 297.
„Nikola und Paul Dukagjin, Leka Zaharia von Dagno, Peter Span, Herr der Berge hinter Drivasto, Georg Strez Balsha sowie Johann und Gojko Balsha, die sich zwischen Kruja und Alessio festgesetzt hatten, die Dushman von Klein-Polatum sowie Stefan (Stefanica) Crnojevic, der Herr der Oberzeta”

[10] Noli 1947, p. 36.
„ Andrea Thopia of Scuria between Tirana and Durazzo with his nephew, Tanush Thopia”

[11] Sedlar 1994.
„Even this was loose association of the territorial lords who felt free to go their own way if they so choose. The League functioned only in military domain, never as government, although it did provide the first rudiments of Albanian unity.”

[Castellan1992-12] Georges Castellan (1992). History of the Balkans: From Mohammed the Conqueror to Stalin. East European Monographs. ISBN 978-0-88033-222-4. In Albania the Ottomans continued to be confronted by Skanderbeg and feudal lords who in 1444 had formed the League of Alessio (Lezha). Yet this was a precarious alliance and ...

[13] Fox, Robert (1993), The inner sea: the Mediterranean and its people, Alfred A. Knopf, p. 195

[14] Vlora, Ekrem Bey (1956), The Ruling Families of Albania in the pre-Ottoman Period in: Contributions to the History of Turkish Rule in Albania: an Historical Sketch, arhivat din original la 24 noiembrie 2011, accesat în 12 aprilie 2017

[15] Frashëri 1964, p. 71.
„Scanderbeg too kept his domain. As president of the League he was merely primus inter pares. He had no right to interfere with the affairs of the domains of other nobles.”

[16] Österreichische Osthefte. Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut. 2003. p. 123. Accesat în 22 iunie 2013. Skanderbeg, der scheinbar dabei war, seine Rolle als primus inter pares zu verlassen und sich zum Herren des ganzen nichtosmanischen Albanien zu machen, stieß auf zunehmenden Widerstand.

[Skendi1980-17] Stavro Skendi (1980). Balkan Cultural Studies. East European Monographs. ISBN 978-0-914710-66-0. With this network of treaties, the League of Alessio was placed under King Alphonse V, with Skenderbeg as Captain General.78 When Musachi Thopia was apparently reluctant to collaborate with Skenderbeg, the King of Naples reminded him ...

[18] Frashëri 2002, p. 139.

[19] Francione 2006, p. 310.

[:0-20] Francione 2006, p. ?.

[21] Francione 2006, p. 92.

[22] Akademia e Shkencave e Shqipërisë 2002, p. 412

[23] „copie arhivă”. Arhivat din original la 23 iulie 2011. Accesat în 12 aprilie 2017.

[24] Bozbora, Nuray (2002), [[[:sq:Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane#search anchor|Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane#search anchor]] Shqipëria dhe nacionalizmi shqiptar në Perandorinë Osmane] Verificați valoarea |url= (ajutor), Shqipëria: Tirana, p. 79, accesat în 25 septembrie 2012, Por të pafuqishëm për t'i bërë ballë fuqisë së Skënderbeut, si rrugëdalje ata gjetën shkëputjen nga Lidhja. Të parët që ndërmorën një veprim të tillë ishin Pjetër Spani dhe Gjergj Dushmani.

[25] Frashëri 1964, p. 78.

[26] Housley 1992, p. 90

[27] Fine 1994, p. 558

[28] Lane–Poole, Stanley (1888), The story of Turkey, G.P. Putnam's sons, p. 135, OCLC 398296

[Rogers2010-29] Matanov, Christo (21 iunie 2010). The Oxford Encyclopedia of Medieval Warfare and Military Technology. Oxford University Press. p. 363. ISBN 978-0-19-533403-6. Accesat în 1 februarie 2012.

[PickardÇeliku2008-30] Pickard, Rob; Çeliku, Florent (2008). Analysis and reform of cultural heritage policies in South-East Europe. Council of Europe. p. 16. ISBN 978-92-871-6265-6. Accesat în 2 februarie 2012.

[31] Schmitt, Oliver Jens (2009), Skënderbeu (în Albanian), K&B Tiranë, ISBN 978-99956-667-5-0

[1]