Costache Negri

Costache Negri a fost fiul unui boier înstărit. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chișinău și Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841. În anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice din Bârlad.^[1]

Izbucnirea Revoluției de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluției în Țara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră, și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Negri, au fost obligați să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică - pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu.

În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856.

În această vreme, lua mereu parte la adunările mișcării unioniste române, care a avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 și la unirea definitivă din 1861. Însuși Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată.

În 1859 a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă.

Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică. S-a retras la Târgu Ocna și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: numismatica și colecționarea de tablouri. De asemenea, a întreținut o bogată corespondență cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu.

Costache Negri decedat pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găsește la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna, construită de către Radu Racoviță în 1664.

Mihai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.

Pe casa lui Costache Negri, de la Galați se găsește o placă comemorativă cu următorul text: „În această casă a locuit Costache Negri, pârcălab de Galați, militant pentru ideile Revoluției de la 1848 și ale luptei pentru unire”.

În comuna Costache Negri din județul Galați, lângă consiliul local se găsește Casa Memorială „Costache Negri”. Aceasta a fost deschisă la 2 iunie 1968, chiar în casa revoluționarului moldovean, construită în stilul unei case țărănești de tip evoluat, cu două cerdace pe stâlpi de lemn.

În fața casei memoriale, la 19 mai 1973, a fost dezvelit bustul lui Costache Negri, realizat în piatră de Boris Leonovici.

În timpul vieții, Costache Negri a publicat puțin, prin reviste, astfel că și contribuția lui la patrimoniul literaturii române este destul de modestă. Ne-au rămas de la el câteva manuscrise interesante, care cuprind 3-4 scrieri în proză, mai ales amintiri din călătorie, câteva zeci de poezii și un număr apreciabil de scrisori, care n-au valoare literară, ci numai documentară. Proza, elaborată mai ales în anii studenției, cuprinde povestirea Sările venețiene (1839). Tot în această colecție se găsește și faimosul toast, rostit la Paris la 27 decembrie 1848, unde zice:

„În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea. Să trăiască unirea românilor!” Toate acestea au fost reunite într-un volum și publicate sub îngrijirea lui Emil Gârleanu în editura Minerva (Buc. 1909).

•  
  Bustul lui Costache Negri, amplasat în Parcul Trandafirilor din Suceava
•  
  Bustul lui Costache Negri din parcul oraşului Vatra Dornei
•  
  Mormântul lui Costache Negri lângă biserica fostei mănăstiri Răducanu din Târgu Ocna

• Gh. N. Munteanu-Bârlad, Costache Negri București, 1911.
• Pericle Martinescu, Costache Negri București, 1966.
• Paul Paltanea, Viața lui Costache Negri Iași, 1985.

• Patriotul Costache Negri, 125 de ani de la moarte Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• 1835-1845
• Costache Negri Arhivat în 12 decembrie 2008, la Wayback Machine.
• CTITORI AI ROMÂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române, 23 ianuarie 2009, Jurnalul Național