Constantin Baciu
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Constantin Baciu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 9 februarie 1930 Iași, România |
Decedat | 2005, (75 de ani) |
Naționalitate | România |
Ocupație | pictor |
Activitate | |
Educație | Academia de Belle-Arte din Iași, Școala de arte frumoase din București |
Pregătire | Corneliu Baba |
Modifică date / text |
Constantin Baciu (n. , Iași, România – d. 2005) a fost un pictor și grafician român.
Educație
modificareȘi-a inceput studiile la Academia de Belle-Arte din Iași (1947) și a continuat la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Artă Plastică „Nicolaie Grigorescu" din București, în 1956. Corneliu Baba a fost unul dintre profesorii săi.[1]
Carieră
modificareA debutat la Iași în 1949. Debutul internațional a avut loc la Sofia (Bulgaria) în 1953.
Participări la expoziții
modificareDin 1952 a participat la toate expozițiile republicane și municipale și la diverse expoziții internaționale de grup sau personale, iar în străinatate, cu lucrări de grafică și pictură, la expoziții în:
- 1957-58: Moscova;
- 1959: Budapesta, Riga, Viena, Belgrad, Leipzig;
- 1960: Berlin, Praga, Bratislava, Belgrad, Cairo, Alexandria (Egipt);
- 1961: Damasc, Geneva, Viena, Moscova;
- 1962: Praga;
- 1965: Leipzig;
- 1967: Bratislava;
- 1969: Budapesta, Bolognia, Bratislava, Riga, Atena;
- 1970: Varsovia, Roma;
- 1971: Sofia, New York, Roma, Merignac, Cleveland;
- 1972: Palermo, Boston, New York, Veneția;
- 1973: Buenos Aires, Montevideo, Rio De Janeiro, Lima;
- 1974: Praga, Havana;
- 1975: Ciudad de Mexico, Bagdad, Pakistan;
- 1976: Praga, Sofia, Ankara, Brno;
- 1977: Dortmund, Lisabona;
- 1978: Manhein, Suedia, Norvegia;
- 1980: Danemarca;
- 1981: Finlanda;
- 1982: Ferrara;
- 1985: Moscova, Madrid, Rostock, Berlin, Praga, Bratislava;
- 1987: Bratislava;
- 1988: Istanbul, Moscova.
În țară a expus lucrări de pictură și grafică în orașe precum: București (1958-1989), Iași (în 1949 îi 1975), Bacău, Galați, Odorhei, Botoșani, Călimanești, Câmpina, Brăila, Turnu-Măgurele, Buzău, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Roman, Piatra Neamț.
Expoziții personale
modificarePrima expoziție personală a fost organizată în martie - aprilie 1972, în București, la Galeria "Apollo" și a cuprins 12 lucrări de pictură. În același an (8-21 aprilie) a expus și la Galeria "Lydie Ray" din Bienne (Elveția) un număr de 36 de lucrări.
- 1973: București, Galeria "Amfora" - 15 lucrări de pictură;
- 974: București, Galeria "Orizont" - pictură și grafică;
- 1975: Iași, Galeria "Cronica" - 40 de lucrări de grafică și pictură;
- 1979: Lingen (RFG), 18 lucrări de desen alb-negru și color;
- 1981: București, în holul Policlinicii "Drumul Taberei";
- 1986: Washington, expoziție personală împreună cu Gyorgy Mihail;
- 1988: Sibiu, Galeriile "Sirius", grafică și pictură; București, Galeriile "Simeza".
Au fost organizate două expoziții personale postum în 2006: la Galeria "Eleusis" din Iași, cu lucrări de desen și gravură, apoi la Galeria "Frunzeti" din Bacău, cu 44 lucrări de grafică. În 2011 au fost prezentate lucrări de grafică în cadrul unei expoziții de grup, la Galeria "Eleusis".
Aprecieri critice
modificareIntreaga sa operă a fost analizată in multe articole semnate de critici diferiți: Petre Comărnescu, Grigore Hagiu, Constantin Prut, Virgil Mocanu, Val Gheorgiu, Dan Grigorescu, Nicolae Argintescu Amza, Dan Hăulică, Romulus Balaban, Liviu Antonesei, Nicolae Velea, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Pavel Șușară, Iolanda Malamen, Alecu Ivan Ghilia, Petru Nicolescu, Octavian Barbosa, etc.
"Artistul roman care, cu ani in urma lua, alături de Picasso și Masserel, pentru tripticul intitulat „Cântec despre viață”, medalia de aur „Pacea Lumii”, decernată la Leipzig (1959), se numea Constantin Baciu. Mânuitor al peniței cu vârf de ac de patefon și moliciune și scânteiere de păr de vulpe argintie, legat de viața culorilor și uleiurilor, în taina și secretul cărora crede, apropiind două arte, două genuri care pentru alții rămân în opoziție, Baciu vrea, mai presus de orice să spună ceva, să semnifice [...]" - Grigore Hagiu, articol în revista "Luceafărul" din 24 iulie 1971.
"[...] Constantin Baciu este prin excelență „desenator”[...] S-ar putea discuta separat și amplu calitatea caligramei lui Baciu, felul in care, cu câteva trăsături indelung gândite și rapid materializate, dă naștere unei realități. [...] în ciuda discreției cu care iși parcurge existența ca om și artist, putem aprecia activitatea lui Constantin Baciu, cea de ilustrator dar și de pictor liric al realițților subiective - artistul unei epoci - cea pe care o parcugem, dar și al credinței în om și în destinul său unic, prometeic." - Virgil Mocanu.
”În oricât de puține pagini s-ar scrie istoria artei contemporane românești, numele lui Constantin Baciu nu poate lipsi. Cu uimitorul său talent de pictor și grafician, el se preumblă adesea prin codrii lui Hogaș și Sadoveanu și, când răsfoim cărțile lor, codrii aceștia dezveliți de tușurile lui, sunt mai proaspeți, mai plini de frunze, mai cutremurați de umbrele istoriei.” - Constantin Prut.
”Original în tot ceea ce a făcut, a iscodit limitele și a vrut să le confere chip. Că erau desene sau compoziții în tehnici mixte, obiecte imposibile, care ar fi trebuit să salveze lumea, ilustrații de carte și orice imagina artistul, ieșeau permanent din sfera unor modele.” - Valentin Ciucă.
”Conu Baciu, cum îi spunea scriitorul Petre Ghelmez, [...] făcuse într-un mod impecabil grafica multor cărți, premiate de altfel, din opera scriitorului: Mânzul de Vânt, Cvartet, Măgărușul, Băiatul și Pădurea. Cărțile erau cu adevărat de invidiat. Scrisul catifelat, înălțător al prozatorului, se îmbina perfect cu viziunea aleasă, modernă, a graficianului Constantin Baciu.” - Petre Nicolescu.
Premii și distincții
modificare- Premiul II la Festivalul Tineretului de la Moscova, 1957;
- Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, pentru grafică de șevalet, 1958;
- Medalia de Aur la Concursul Internațional "Pacea Lumii", Leipzig, 1959;
- Ordinul "Meritul Cultural" clasa a III-a, București, 1968;
- Laureat al Concursului "Cele mai frumoase cǎrți ale anului 1968", pentru ilustrații la "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă;
- Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971;
- Premiul pentru Ilustrații la volumul "1907", de Tudor Arghezi, in cadrul Concursului Internațional "Cele mai frumoase carți ale lumii", Leipzig, 1978;
- Premiul pentru Ilustrații de Carte la: "Mânzul de Vânt" de Petre Ghelmez, "Jucării pentru Lily" de I.Teodoreanu, "Băiatul și Pădurea" de Petre Ghelmez și "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogaș;
- Premiul Național pentru ilustrație de carte la "Poezii" de A.Lamartine si "Corbul" de Edgar Allen Poe, in 2001;
- Ordinul "Meritul Cultural in grad de cavaler" in 2005.
Note
modificare- ^ Prut, Constantin (). Dicționar de artă modernă și contemporană. Editura Polirom. p. 48.
Bibliografie
modificare- Octavian Barbosa, "Dicționarul Artiștilor Români Contemporani", editura Meridiane, București, 1976.
- Repertoriul Graficii Românești din secolul al XX-lea, vol.I, București, 1978.
- Constantin Prut, "Dicționar de Artă Modernă", editura Albatros, București, 1982.
- Dan Grigorescu, "Idee și sensibilitate - Direcții și tendințe în arta românească contemporană", editura Meridiane, București, 1991, pagina 41.
- Constantin Prut, "Dicționar de Artă Modernă și Contemporană", editura Univers Enciclopedic, 2002.
- Constantin Prut, ”Dicționar de Artă Modernă și Contemporană”, editura Polirom, Iași, 2016
- Busuioc, Nicolae și Busuioc, Florin: ”Scriitori și publiciști ieșeni contemporani”, Dicționar 1945 - 2008, editura Vasiliana-98, Iași, 2009
- Album bibliofil, Constantin Baciu, sub coord. profesor doctor Mircia Dumitrescu, Iasi, 2006
- Ciucă, Valentin, ”Un secol de arte frumoase în Moldova”, vol. I, editura ArtXXI, Iași, 2009
- Sub coord. prof. Petre Nicolescu, ”Mărțișor”, Revista elevilor de la Școala nr.58, Petre Ghelmez, București, Anul XX, Nr.38-39-40, 2011